Jurnalul.ro Cultură Muzica 180.000 de festivalieri la cea de-a patra ediție SAGA

180.000 de festivalieri la cea de-a patra ediție SAGA

de Magdalena Popa Buluc    |   

 Ediția SAGA Festival din acest an a adunat aproximativ 180.000 de fani, la Romaero.

Pe durata celor trei zile, festivalieri au sărbătorit pe beat-uri techno, house, trap sau mixuri de pop, dance și R&B.

Rita Ora, Armin van Buuren, Loreen, Dennis Lloyd, Raye sau James Hype au urcat pe scena principală, oferindu-le participanților show-uri de nivel internațional.

În urma unor acuzații nefondate și speculații privind anularea unor concerte, echipa SAGA precizează că toți artiștii au fost plătiți conform înțelegerilor contractuale, toate condițiile financiare au fost respectate, iar echipa organizatoare a depus toate eforturile pentru a asigura prezența artiștilor pe scena festivalului.

„Din păcate, nu putem rezolva probleme specifice, care depășesc sfera noastră de control și înțelegere. Sperăm ca publicul SAGA, cei aproape 180.000 de oameni care au crezut în noi, care cred în forța acestui festival de patru ani, să ne rămână alături și să înțeleagă că și noi suferim, exact ca ei, și noi suntem dezamăgiți și furioși, exact ca ei, pentru că noi toți suntem SAGA. Însă, în ciuda tuturor problemelor, am simțit și în acest an energie și entuziasm, iubire pentru festival și toleranță. Pentru asta vă suntem profund recunoscători și vă aplaudăm la fel de tare cum ați făcut voi în fața artiștilor. Promitem că vom folosi lecțiile primite pentru a îmbunătăți SAGA, iar la anul va fi mai bine. SAGA a devenit o parte din București și povestea merge mai departe alături de voi”, a declarat Allan Hardenberg, CEO-ul festivalului.

Reamintim că rapper-ița americană Nicki Minaj și-a anulat concertul cu doar trei ore înainte, invocând motive care au stârnit multă dezamăgire în rândul tuturor celor vizați și implicați.

Din respect pentru festivalieri, echipa SAGA a anunțat rambursarea sumelor plătite, astfel:

  • 1-DAY SUNDAY: 30% pentru biletele din ziua de duminică, scanate
  • 1-DAY SUNDAY: 100% pentru biletele din ziua de duminică, nescanate
  • 3 DAYS PINK: 15% pentru biletele roz cu acces la toate cele trei zile
  • CHOOSE YOUR DAY: 100% pentru biletele de tipul „Alege-ți ziua”, nescanate

 

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri