Jurnalul.ro Ştiri Social 3.000 de românce mor, anual, de cancer de sân

3.000 de românce mor, anual, de cancer de sân

de Monica Cosac    |   

În România, cancerul mamar ucide peste 3.000 de femei, în fiecare an, din cauză că boala nu este descoperită la timp. În lipsa unui program național de screening pentru depistarea precoce a bolii, specialiștii trag un semnal de alarmă și le îndeamnă pe femei să își facă lunar o autoexaminare și, cel puțin o dată pe an, să meargă la control la medicul specialist.

În acest context, este 1.000 de femei din mediul rural vor fi testate gratuit, în următoarele două luni, pentru depistarea cancerului mamar. Caravana „Nu am făcut destul” adună, pentru al șaselea an consecutiv, medici și studenți la Medicină care vor oferi consultații și informații în 14 localităţi din județele Timiș, Hunedoara, Arad, Satu Mare și Bihor. Campania de testare este organizată de Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer (FABC) în parteneriat cu Asociația Pacienților Cronici din România (APCR) şi se desfăşoară în perioada 5 octombrie – 17 noiembrie.

„Încercăm, în acest fel, să ajungem noi la cei care nu reușesc să vină decât foarte rar la medic. Acolo unde medicii descoperă suspiciuni la ecografie, mergem mai departe – ne asigurăm că femeile fac, tot gratuit, mamografie în clinici de specialitate. Nu lăsăm pe nimeni de izbeliște. Descoperit la timp, cancerul mamar este tratabil”, spune Cezar Irimia, președintele FABC.

Peste 5.400 de persoane din mediul rural au fost testate până acum, de medici voluntari, în cadrul acestui proiect.

 

 

Subiecte în articol: cancer de san ucide femei
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri