Jurnalul.ro Ştiri Educatie Impactul național al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, în cifre: Sprijin pentru 33.000 de elevi, profesori, studenți și specialiști

Impactul național al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, în cifre: Sprijin pentru 33.000 de elevi, profesori, studenți și specialiști

de Diana Scarlat    |   

Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României a sprijinit integrarea inovației în educație, adaptarea la noile tehnologii, identificarea și promovarea tinerilor excepționali.

Cifrele anului 2024 spun totul: peste 50 de proiecte, campanii și evenimente organizate sau desfășurate în parteneriate educaționale, peste 33.000 de elevi, profesori, studenți și specialiști direct implicați în inițiativele Fundației, zeci de mii de participanți din toată țara. 

FDVDR și-a consolidat astfel statutul de lider în promovarea excelenței în educație și cercetare. Proiectele Fundației au avut un impact semnificativ la nivel național și în acest an.

Cea mai importantă inițiativă a anului 2024 a fost campania națională „100 de tineri pentru dezvoltarea României”, care a identificat și promovat tineri excepționali cu rezultate remarcabile în cultură, inovație, educație și sport. Poveștile acestora au fost prezentate pe parcursul anului, inspirând o generație întreagă să aspire la excelență.

Echipa MAVIS Artificial Heart, formată din șase studenți de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, a fost desemnată câștigătoarea premiului de 10.000 de lei pentru „Performanță în Cercetare și Inovare” oferit de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, în cadrul Galei Studenților 2024. Proiectul lor, o inimă artificială complet wireless și care este controlată printr-o aplicație mobilă, a fost recunoscut drept una dintre cele mai promițătoare inovații studențești. Toți finaliștii Galei sunt autorii unor invenții revoluționare pentru știință. 

Fundația susține constant cercetarea și inovarea, iar premiul acordat echipei MAVIS marchează doar începutul unei campanii de încurajare a inventivității studenților români. Fundația s-a angajat să le fie alături pe parcursul definitivării și dezvoltării acestui proiect inovator, care promite să revoluționeze un domeniu esențial al medicinei și să deschidă noi perspective în tratarea afecțiunilor cardiace. 

Zeci de studenți din 17 centre universitare din întreaga țară s-au înscris la competiția lansată de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, care susține, în calitate de partener educațional, Gala Studenților 2024, un eveniment organizat de Uniunea Studenților din România din care fac parte peste 450.000 de membri. 

Concursuri pentru mii de copii

Printre cele mai importante proiecte ale Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României

se pot aminti „Olimpiadele Preșcolarilor” cu peste 18.000 de copii înscriși, Concursul Interdisciplinar „Aristotel” la care au participat peste 3.000 de elevi, Școala de Vară FDVDR și programul de cursuri FDVDR cu sute de participanți la fiecare ediție. 

Alte campanii naționale, precum „10 biblioteci de nota 10”, „Școala Viitorului”, „Olimpiadele Preșcolarilor”, concursul „Aristotel” și „Liga Profesorilor Excepționali” au contribuit la recunoașterea dascălilor valoroși și a elevilor talentați, iar inițiative precum „Harta Longevității în România” sau Bursa SAB au poziționat Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României ca un actor activ și implicat în domeniile emergente ale inovației și tehnologiei. 

Excelența în educație

Fundația a avut și o componentă educațională foarte bine reprezentată și benefică mai ales tinerilor. Conferințele WEBDIDACTICA și inițiativele tip Edu News au oferit resurse valoroase de know-how pentru dezvoltarea profesională a cadrelor didactice. 

Pentru cultura națională, Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României a lansat proiecte foarte valoroase. De Ziua Culturii Naționale, spectacolul „Eminescu, ziditorul limbii române” a fost difuzat pe TVR Cultural și TVR Internațional. Producția, realizată de FDVDR, a pus în valoare viața și opera poetului național, avându-l pe Marius Bodochi în distribuție. 

Pe 11 martie, Fundația a adus în atenția publicului spectacolul „Crai nou. Viața lui Ciprian Porumbescu”, lansat pe scena Teatrului Național „Ion Luca Caragiale” din București, cu ocazia Zilei Recunoștinței Naționale. Ulterior, această producție a fost difuzată pe TVR Cultural și TVR Internațional și a fost inclusă de Ministerul Educației pe platforma educațională complementară educred.ro. 

Parteneriate și colaborări strategice

În același timp, Fundația și-a extins seria de parteneriate educaționale și colaborări strategice. În calitate de partener educațional, Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României și-a adus contribuția la diverse proiecte și a oferit premii pentru a încuraja excelența și inovația în rândul tinerilor din România și din diasporă. Pe parcursul anului, Fundația și-a consolidat parteneriatele cu instituții, organizații necomerciale și actori de referință din domeniul educației și al inovației, precum Ministerul Educației, Universitatea Națională de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București, Institutul Național pentru Fizica și Ingineria Nucleară, National Geographic Learning, Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, Biblioteca Națională, Academia Română, Salonul Auto București & Accesorii, TVR Cultural, TVR Internațional, Liga Studenților Români din Străinătate și Uniunea Studenților din România. 

Aceste colaborări au amplificat vizibilitatea și impactul proiectelor, poziționând Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României ca un actor de încredere în sprijinul educației de excelență și inovației din România.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri