Jurnalul.ro Ştiri Social 34 de copii din centre de plasament au fost prezentaţi la Spitalul Clinic de Psihiatrie în ultimele două săptămâni

34 de copii din centre de plasament au fost prezentaţi la Spitalul Clinic de Psihiatrie în ultimele două săptămâni

Ministerul Sănătăţii a precizat vineri că 34 de copii din centre de plasament au fost prezentaţi la Spitalul Clinic de Psihiatrie pentru evaluare în ultimele două săptămâni - 19 dintre aceştia au venit la cererea procuraturii, iar 15 la cererea unităţilor de plasament.

Potrivit unei informări a ministerului, în momentul prezentării, niciunul dintre cazuri nu respecta prevederea legală potrivit căreia internarea, evaluarea sau prescrierea unui tratament unui minor trebuie făcută în prezenţa tutorelui minorului.

Simptomatologia predominantă la aceşti copii, arată Ministerul Sănătăţii, este 'tulburarea de comportament', în multe cazuri aceasta suprapunându-se cu 'tulburări de dezvoltare'.

"Majoritatea acestor copii primeau medicaţie psihotropă. Unii au necesitat internare (în prezenţa tutorelui sosit ulterior), precum şi administrarea de medicaţie psihotropă. La restul nu s-a justificat nevoia unei internări sau unui tratament farmacologic. În cazul celor 4 copii aduşi de la centrul 'Sf. Nicolae' în seara zilei de joi, doi copii au fost evaluaţi timp de circa 2 ore, iar concluzia medicilor a fost că nu prezentau simptomatologie psihiatrică pediatrică. Ceilalţi doi copii au rămas în grija medicilor până dimineaţă la ora 9,00", afirmă sursa citată, care precizează că la niciunul dintre copii nu au existat simptome de sevraj.

Anterior, Primăria Sectorului 1 anunţa că şase copii de la Complexul de Servicii Sociale "Sfântul Nicolae" au intrat în sevraj pentru că au rămas fără tratament, în urma arestării preventive, la sfârşitul săptămânii trecute, a singurului medic psihiatru angajat în centrele sociale din Sectorul 1.

"Medicul neuropsihiatru Ramona Gheorghe a fost arestată preventiv în cadrul dosarului deschis de procurori pentru mai mulţi angajaţi ai Complexului de Servicii Sociale 'Sfânta Maria', care vizează presupuse fapte de rele tratamente aplicate minorului, abuz în serviciu şi delapidare. În condiţiile în care medicul Ramona Gheorghe era singurul specialist psihiatru angajat în centrele sociale din Sectorul 1, şi acesta cu jumătate de normă, copiilor nu a avut cine să le mai prescrie medicaţia necesară pentru afecţiunile de care suferă. Ultimul control la copiii internaţi la Centrul 'Sfântul Nicolae' a fost făcut înainte de 23 iunie 2016, dată la care a început urmărirea penală faţă de medicul psihiatru, în condiţiile în care, cel puţin o dată pe lună, copiii din toate centrele erau consultaţi de către aceasta", menţionează Primăria Sectorului 1. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri