Potrivit DIICOT, procurorii au dispus trimiterea în judecată a unui număr de 35 inculpați, o parte dintre aceștia foști angajați ai Agenției Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, dar și a unui fost deputat, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu, delapidare, spălare a banilor, înșelăciune, sustragere de sub sechestru, violare de domiciliu, distrugere, șantaj, divulgarea informațiilor secret de serviciu sau nepublice și fals în declarații.
Potrivit rechizitoriului, în perioada 2007 – 2016, a fost constituit un grup infracțional organizat cu scopul de a decapitaliza o firmă din orașul Băile Herculane, prin scoaterea activelor/bunurilor din patrimoniul acesteia în dauna creditorilor reali și, totodată, însușirea în folosul membrilor grupului a sumelor de bani obținute.
Firma deținea în anul 2001, dată la care a fost privatizată, aproximativ 50 de imobile în stațiune, imobile care reprezentau cele mai importante hoteluri, restaurante și ștranduri termale din stațiune. De asemenea, aceasta deținea licență de exploatare a apelor termale, fiind singurul furnizor pentru celelalte hoteluri și pensiuni funcționale din stațiune.
Începând cu anul 2001, această societate a fost supusă unor proceduri prealabile de privatizare, context în care, două persoane potente financiar, care dețineau sau controlau societăți comerciale importante, au fost interesate de aceste proceduri.
„Privatizarea societății comerciale a avut loc la data de 28.08.2001, când a fost cumpărat pachetul majoritar de 40,92% de către o societate comercială controlată de către unul dintre inculpați care, la data respectivă, deținea 68% din acțiuni. Pentru achitarea prețului pachetul majoritar de acțiuni obținut în cadrul procedurii de privatizare au fost folosite sume de bani care proveneau din afaceri cu statul”, arată procurorii.
Conform acestora, același inculpat, prin intermediul aceleiași societăți comerciale, a negociat în luna iulie 2001 cu Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale o formă de împrumut, concretizat în acordarea de către administrație a 5.487.590 de kilograme de zahăr, ce constituia stoc de rezervă de stat, cu drept de vânzare, dar și cu obligația firmei de a reconstitui stocul pe cheltuiala sa în termen de 180 de zile.
În luna august, din banii obținuți din vânzarea zahărului, firma controlată de inculpat a plătit prima tranșă pentru cumpărarea societății din Băile Herculane.
Ulterior stocul de zahăr nu a mai fost refăcut și împrumutul nu a fost restituit, creându-se în această modalitate un prejudiciu în valoare de 43.288.697,99 lei.
„Întrucât în luna martie 2008, societatea comercială controlată de inculpat a intrat în insolvență, existând riscul ca, din bunurile societății obținute în urma participării la procedura de privatizare, să fie îndestulați creditorii societății, inculpatul a dezvoltat un nou mecanism în vederea sustragerii activelor acestei din urmă societăți, respectiv prin folosirea procedurii executării silite. În acest scop, inculpatul a racolat în grup persoane din firmă, rude ale acestuia, pe care le-a promovat în funcții importante, precum și alte persoane fizice cu potențial financiar”, mai arată DIICOT.
Începând cu anul 2008, firma din Băile Herculane a contractat împrumuturi de la mai multe persoane fizice, printre care fiul directorului general, soția directorului economic și contabila societății, în baza unor contracte de împrumut de sume relativ mici cu dobânzi anuale mult mai mari decât dobânda legală, contracte care constituiau titluri executorii.
Împrumuturile au fost garantate cu bunurile societății, în lipsa unei hotărâri a Adunării Generale a Acționarilor valabilă. Aceste împrumuturi nu au fost restituite de firmă, fapt ce a condus la executarea prin intermediul executorilor judecătorești a unor imobile aparținând societății comerciale din Băile Herculane.
În această modalitate, spun procurorii, au fost scoase din patrimoniul societății 22 de imobile și două licențe privind exploatarea apelor termominerale, acestea fiind însușite de membrii grupului infracțional organizat.
De asemenea, sumele de bani obținute din împrumuturi intrau în conturile societății pentru o scurtă perioadă de timp, fiind retrase ulterior sub formă de drepturi salariale.
Salariații societății comerciale, care încasau sumele de bani, erau rude ale liderului grupului infracțional organizat, fictiv remunerate cu sume mari de bani, fără ca, în realitate, să desfășoare o activitate în societate.
„Profitând de faptul că la data de 04 aprilie 2016 liderul grupului infracțional organizat și o parte dintre membrii acestuia (respectiv conducerea societății comerciale din Băile Herculane, lichidatori judiciari și angajați ai rezervelor de stat) au fost arestați, al doilea inculpat și-a asumat poziția de lider, coordonând în continuare activitatea grupului infracțional. În acest scop, acesta a atras noi membri, fără a căror contribuție, activitatea era imposibilă (lichidator judiciar, practician în insolvență și executor judecătoresc). Astfel, acesta a folosit două acorduri fictive încheiate cu societatea comercială din Băile Herculane în perioada post privatizare (în urma eșecului celui de-al doilea inculpat de a achiziționa pachetului majoritar de acțiuni, acțiune reușită de primul inculpat), în scopul căpușării acesteia”, susțin procurorii.
Prin punerea în executare a acordurilor fictive, inculpatul a scos de sub sechestru instituit de DIICOT bunurile imobile care fuseseră scoase din patrimoniul societății în urma activității infracționale desfășurate de primul lider al grupului infracțional organizat anterior și membrii grupului racolați de acesta.
Procurorii menționează că în cauză s-a dispus trimiterea în judecată și în ceea ce privește decapitalizarea de către o parte a membrilor care au constituit grupului infracțional organizat a unei societăți comerciale în al cărui patrimoniu se afla un aeroport situat în Caransebeș, județul Caraș Severin. S-a reținut că, prin utilizarea unor proceduri ilicite și prin intermediul aceleiași societăți comerciale utilizată în procedura privatizării societății din Băile Herculane, aceștia au obținut controlul asupra consiliului de administrație. Odată obținut controlul asupra consiliului de administrație, inculpații au înstrăinat acțiunile și terenurile acestei societăți.
Prin activitatea infracțională a fost cauzat un prejudiciu în cuantum de 123.325.726 lei Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Timișoara, Primăriei Orașului Băile Herculane, R.A.P.P.S., Institutului Național de Recuperare, Medicină Fizică și Balneoclimatologie, Companiei Naționale pentru Controlul Cazanelor, Instalațiilor de Ridicat și Recipientelor sub Presiune SA, Autorității de Supraveghere Financiară și altor 5 societăți comerciale, fiind instituire măsuri asiguratorii asupra a 146 de imobile (terenuri, apartamente și construcții).
Dosarul a fost înaintat Curții de Apel Timișoara.
(sursa: Mediafax)