Jurnalul.ro Timp liber Casa 4 metode naturale pentru a scăpa de muștele din casă

4 metode naturale pentru a scăpa de muștele din casă

de Anastasia Paul    |   

Temperaturile ridicate din timpul verii determină și apariția muștelor, așa că avem nevoie de soluții rapide pentru a le îndepărta.

Ele devin enervante atunci când intră în casă și ne deranjează cu bâzâitul lor dar și pentru că se așează pe diferite alimente, contaminându-le cu diferite bacterii, potrivit homesandgardens.com. 

Vestea bună este că există metode naturale pentru a scăpa de ele. În primul rând trebuie eliminate sursele de hrană, cum ar fi lăsarea mâncării neacoperite pe masă.

1. O soluție este prepararea unui amestec de oțet, săpun de vase și apă. Cel mai potrivit este oțetul de mere pentru că este dulce și atrage muștele. Apoi, apa și săpunul din compoziție le îneacă, pur și simplu. Așează bolul cu această soluție în locurile preferate de muște, lângă chiuvete, plantele de apartament, ferestre. 

2. Fă singur benzi lipicioase. Le atârni apoi în zonele unde bâzâie muștele și le înlocuiești frecvent.

3. Uleiurile estențiale îți parfumează casa și țin departe muștele și alți dăunători dacă faci un spray cu care pulverizezi în locurile preferate de zburătoare. Alcătuiește o soluție din câteva picături de ulei de mentă, lămâie ori eucalipt și apă. 

4. Unge interiorul unui pahar de unică folosință cu ulei de gătit sau vaselină și pune-o peste scurgere. Muștele se vor lipi de pereții paharului. Pentru a scăpa de larve, toarnă apă caldă în canalul de scurgere de câteva ori. 

Întrebări frecvente

Unii oameni cred că turnarea de clor în canalele de scurgere este eficient împotriva muștelor dar nu și suficient. În plus, dăunează mediului. Muștele și larvele lor vor trăi pe pereții țevilor tale, de care înălbitorul nu se lipește.

Muștele sunt respinse de mirosul de oțet alb, așa că fierberea acestuia cu puțină apă poate ajuta la alungarea muștelor. Dezavantajul este că va mirosi a oțet în toată casa, ceea ce este departe de a fi plăcut, așa că apelează la această soluție doar în ultimă instanță.


 

Subiecte în articol: muste metode naturale
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri