Ediția de anul acesta are ca premisă abordarea temei generale atât din diverse perspective în programul bienalei, cât și într-o gamă variată de formate - unele clasice (expoziție-concurs, conferințe și dezbateri, seri de cinema, etc), iar altele informale sau experimentale precum expoziția principală a bienalei, intitulată ‘Another Breach in the Wall’ și curatoriată de Daniel Tudor Munteanu și Davide Tommaso Ferrando.
‘Another Breach in the Wall’ își propune să prezinte intervenții care nu urmează legi, reguli și coduri în mod implicit, ci le negociază, le reinterpretează, le fac vizibile, intră în fisurile lor, le exploatează zonele gri sau le radicalizează. Dacă legile, regulile și codurile sunt zidurile invizibile care ne organizează viața de zi cu zi, subiectul expoziției este reprezentat de portițele prin intermediul cărora se pot deschide breșe în aceste ziduri, făcând posibile comportamente noi și neașteptate. Aceste intervenții nu sunt realizate doar de arhitecți și urbaniști, ci și de designeri, artiști, activiști și de toți cei care - singuri sau în grup - adoptă o abordare creativă și critică a orașului, transformând modul în care acesta este locuit. În acest cadru, scopul expoziției este de a demonstra cum spațiul urban (mediul în care ne întâlnim, ne jucăm, dezbatem, protestăm, colaborăm, avem grijă unii de alții, etc.) poate fi produs de oricine căruia i se oferă instrumentele și agenda potrivite.
Expoziția este distribuită de-a lungul unui traseu urban de 22 km prin unsprezece cartiere din Timișoara, prezentând peste 140 de lucrări din întreaga lume. Unul dintre punctele de atracție ale traseului este Palatul Ștefania (Piața Romanilor nr. 1): un spațiu abandonat în interiorul unei clădiri de patrimoniu din cartierul Fabric, recuperat de Beta 2022 ca spațiu expozițional. După încheierea bienalei și după ce a fost reactivat, spațiul va fi redat orașului ca loc public pentru evenimente culturale.
Un alt element important al expoziției, distribuit de-a lungul traseului urban, este intitulat ‘Un arhipelag de micronațiuni’. 19 instalații de mari dimensiuni sunt narate ca micronațiuni: state fictive ale căror povești sunt menite să vizualizeze, să spațializeze și să pună în discuție unele dintre stările critice care caracterizează orașul contemporan. Nouă dintre aceste 19 micronațiuni au fost comisionate unor arhitecți români, una a fost organizată de Fundația Art Encounters, una a făcut obiectul unui concurs pentru membrii OAR, una a fost proiectată de studenții Facultății de Arhitectură din Timișoara, iar celelalte șapte au fost curatoriate de echipa Beta.
Urmând ideea curatorială conform căreia bienalele sunt menite în primul rând să activeze orașele care le găzduiesc, expoziția va stabili relații neașteptate cu cetățenii, care o vor întâlni în mediul lor cotidian. Din acest motiv, printre altele, multe dintre lucrările din expoziție, în special cele din spațiul public, sunt replici.
Motivele pentru care sunt expuse replici sunt multiple. În primul rând, copierea inexactă este o modalitate de a nara operele originale din punct de vedere al conținutului lor strategic, făcând să primeze informațiile pe care le încorporează, mai degrabă decât subliniind valoarea lor de obiect sau de autor. În același timp, prin implicarea forței de muncă a producătorilor locali, copierea este o modalitate de a distribui resursele mobilizate de bienală în orașul care o găzduiește. În cele din urmă, nefiind nevoite să le returneze autorilor lor, replicile vor fi oferite orașului ca un cadou, permițând cetățenilor să și le însușească după bunul plac, extinzând în același timp moștenirea bienalei dincolo de perioada sa limitată de expunere.
Printre cele 140 de opere expuse, veți putea întâlni lucrări de: Ai Weiwei, Andrés Jaque, Brad Downey, Brandlhuber+, Cindy Sherman, Dan Perjovschi, Jens Haaning, JR, Matilde Cassani, NL Architects, Pezo von Ellrichshausen, Pier Vittorio Aureli, Raumlabor Berlin sau Theo Deutinger.
Beta 2022, pe lângă expoziția principală și traseul expozițional, aduce și Expoziția-Concurs Beta 2022, ale cărei șapte categorii competiționale au fost: 1. Spațiu construit, 2. Spațiu interior, 3. Spațiu public, 4. Lucrări de licență, 5. Inițiative / Experimente / Viziuni, 6. Eseu și 7. Fotografie. Concursul și-a propus să îi reunească pe toți cei care contribuie la generarea unei arhitecturi de calitate în euroregiunea DKMT (ce cuprinde județele Timiș, Caraș-Severin, Arad și Hunedoara din România, județele Csongrád, Bács-Kiskun din Ungaria și provincia Vojvodina din Serbia), dintre care: arhitecți, urbaniști, peisagiști, scenografi, light artists, absolvenți de arhitectură / arhitectură de interior / urbanism / arte vizuale / design / ingineri, IT-ști, administrații, ONG-uri, sociologi, psihologi, critici, teoreticieni, filosofi etc. În primele cinci categorii au fost selectate 25 de lucrări iar la categoria Fotografie 12 lucrări. Vernisajul expoziției-concurs va avea loc pe 29 septembrie în Piața Libertății din Timișoara.
Beta 2022 se va desfășura atât în spații închise cât și în spațiul public din Timișoara, reunind o serie de evenimente conexe precum expoziții, conferințe, dezbateri, instalații de artă și arhitectură, tururi ghidate și proiecții de film.