Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate 5 mirosuri ale corpului tău pe care nu trebuie să le ignori

5 mirosuri ale corpului tău pe care nu trebuie să le ignori

de Magda Bucur    |   

Fie că e vorba de transpirație, după un efort intens, fie mirosul gurii, după ce ai mâncat un aliment plin de usturoi, există momente când, vrem sau nu, mirosim. Totuși, aceste momente neplăcute sunt ușor de rezolvat, cu ajutorul unui duș sau a unei gume de mestecat. Există însă anumite mirosuri ale corpului care nu se rezolvă atât de ușor și care, mai mult, ne pot da indicii importante despre anumite afecțiuni de care am putea să suferim. Iată cinci mirosuri ale corpului care nu trebuie niciodată ignorate.

 

1 Miros fructat al respirației

Poate fi un semn al unei complicații a diabetului numite cetoacidoză. Aceasta apare atunci când insulina din organism scade și crește glicemia. Mecanismul este următorul: corpul nu poate produce energia de care are nevoie ca să funcționeze astfel că începe să descompună acizii grași. În urma acestui procedeu se formează o masă mare de substanțe acide numite cetone. Una dintre acestea, acetona (aceeași care se regăsește în dizolvantul de unghii) poate da un miros fructat respirației. De obicei, persoana afectată nu simte acest miros, însă prietenii sau medicul vor simți imediat.

Cetoacidoza este extrem de periculoasă și poate fi chiar mortală, dacă nu e tratată corespunzător. Apare însoțită și de alte simptome precum oboseala, vederea încețoșată și pierderi în greutate.

 

2 Mirosul neplăcut al picioarelor 
 

Poate fi semnul unei infecții fungice, cunoscută sub numele de piciorul atletului. Dacă pielea din jurul degetelor este uscată, se cojește, e roșie și apar bătături, atunci probabil că este vorba despre această afecțiune. Mirosul picioarelor vine de la combinația dintre bacteriile și fungii care „sapă” în pielea de pe picioare și dintre degete. Atenție, dacă scărpinăm zona și apoi atingem alte părți ale corpului, infecția se poate răspândi. Cel mai adesea, infecția fungică se ia de la sala de sport sau de la bazin, de aceea este important să vă protejați în aceste cazuri. Pentru că fungii se simt bine în medii umede, puteți întinde pudră de talc pe laba piciorului, pentru a opri transpirația.

 

3 Mirosul puternic al scaunului

 

Poate fi un semn al intoleranței la lactoză. Aceasta apare atunci când instes tinul subțire nu produce suficientă lactază, o enzimă care ajută la digestia lactozei, zahărul din produsele lactate. În acest caz, lactoza tree direct în colon unde fermentează. Astfel că apare un miros rânced al scaunului, balonare și flatulență de asemenea urât mirositoare.

 

4 Mirosul înțepător al urinei

Acesta poate fi un semn al unei infecții urinare. Atunci când există o infecție a tractului urinar, urina are un miros puternic, aproape chimic. Asta se întâmplă pentru că în uretră și tractul urinar și-a făcut apariția o bacterie, de cele mai multe ori E. Coli, care produce infecția.

 

5 Mirosul neplăcut al respirației

Dacă atunci când vă treziți dimineața, respirația are un miros foarte neplăcut, deși obișnuiți să aveți o igienă orală scrupuloasă, ar putea fi vorba de apnee în somn, o afecțiune care face ca respirația să se oprească sporadic în timpul somnului. Apneea poate provoca sforăit și vă forțează să respirați pe gură întreaga noapte. Astfel, gura se usucă excesiv și apare respirația urât mirositoare. Motivul este că în gură se înmulțesc bacteriile care produc un gaz sulfuros care miroase asemănător ouălor stricate.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri