Jurnalul.ro Special 5 trilioane de dolari pentru noi capacități verzi de 7 TW până în 2030

5 trilioane de dolari pentru noi capacități verzi de 7 TW până în 2030

de Adrian Stoica    |   

Investițiile în energie regenerabilă trebuie să se tripleze până în 2050 pentru a pune lumea pe o traiectorie care să ducă la atingerea țintei de neutralitate climatică până la jumătatea secolului, potrivit unui nou raport al Organizației Meteorologice Mondiale (OMM), parte a Națiunilor Unite.

 

Transformarea radicală a sistemului energetic global necesită o creștere semnificativă a investițiilor anuale în energie de la puțin peste 2.000 de miliarde de dolari (2 trilioane) la nivel global la aproape 5.000 de miliarde de dolari (5 trilioane) până în 2030, susține agenția, pentru a avea 7 TW instalați în centrale regenerabile până în 2030. Asta înseamnă o capacitate de 390 de ori mai mare comparativ cu puterea instalată în centralele clasice instalate astăzi în România.

Raportul anual al OMM privind starea serviciilor climatice mai spune că furnizarea de energie electrică din surse de energie curate trebuie să se dubleze în următorii opt ani pentru a limita creșterea temperaturii globale. În caz contrar, există riscul ca schimbările climatice, vremea extremă și stresul hidric, să submineze securitatea energetică a lumii și chiar să pună în pericol aprovizionarea cu energie regenerabilă.

„Sectorul energetic este sursa a aproximativ trei sferturi din emisiile globale de gaze cu efect de seră. Trecerea la forme curate de generare a energiei, cum ar fi energia solară, eoliană și hidroelectrică și îmbunătățirea eficienței energetice sunt vitale, dacă dorim să prosperăm în secolul XXI. Scopul este zero net emisii de CO2 până în 2050. Vom ajunge acolo doar dacă dublăm furnizarea de energie electrică cu emisii scăzute în următorii opt ani. Timpul nu este de partea noastră, iar clima noastră se schimbă în fața ochilor noștri. Avem nevoie de o transformare completă a sistemului energetic global”.

 

Profesorul Petteri Taalas, secretarul general al OMM

Planurile climatice ignoră energia

 

Până în 2050, nevoile globale de energie electrică vor continua să crească de-a lungul anilor și vor fi satisfăcute, în principal, de energia regenerabilă, iar energia solară va fi cea mai mare sursă de aprovizionare, se arată în raport. Deși planurile de acțiune pentru climă ar trebui să acorde prioritate energiei, doar 40% din planurile prezentate de guverne la Convenția-cadru a Națiunilor Unite privind schimbările climatice (UNFCCC), intrată în vigoare în noiembrie 2016, nu acordă prioritate adaptării în sectorul energetic, iar investițiile sunt, în consecință, scăzute.

 

Sunt necesare capacități noi 

 

Securitatea energetică a ajuns în fruntea listei de priorități a guvernelor, ca urmare a instabilității geopolitice și a creșterii prețurilor la gaze. Astfel, guvernele din întreaga lume încearcă să accelereze și să extindă domeniul de aplicare a programelor lor de energie regenerabilă pentru a contribui la reducerea dependenței de energia importată. Angajamentele de investiții în energia regenerabilă reprezintă acum mai puțin de jumătate din ceea ce este necesar, iar pentru atingerea obiectivului global pe termen lung al Acordului de la Paris privind temperatura este necesară instalarea unor capacități de energie eco de 7,1 TW până în 2030, potrivit cifrelor citate în raport. Dacă ne gândim că România are, în acest moment, în centralele clasice pentru producerea energiei o putere instalată de circa 18.000 MW, necesarul de capacități regenerabile ar însemna o capacitate de 390 mai mare comparativ cu cea a țării noastre (1 terawatt este echivalentul a 1.000.000 Megawați). 

Politicile și reglementările necesare pentru a permite decarbonizarea în sectorul energetic sunt încă deosebit de slabe în Africa, America de Sud și Asia, potrivit Băncii Mondiale. În perioada 2019-2020, cele mai multe investiții în energie regenerabilă au fost realizate în regiunea Asiei de Est și Pacific (în principal China și Japonia), urmată de Europa de Vest și America de Nord.

 

Țările în curs de dezvoltare, finanțare redusă

 

Fluxurile financiare internaționale publice către țările în curs de dezvoltare în sprijinul energiei curate au scăzut în 2019 pentru al doilea an consecutiv, ajungând la 10,9 miliarde de dolari. Acest nivel de sprijin a fost cu 23% mai mic decât cele 14,2 miliarde de dolari furnizate în 2018, cu 25% mai mic decât media anilor 2010-2019 și mai puțin de jumătate din vârful de 24,7 miliarde de dolari înregistrat în 2017. Țările în curs de dezvoltare sunt subreprezentate atunci când vine vorba de accesul la finanțare pentru energie curată, se arată în raport, subliniind că Africa ar putea fi un jucător important al energiei regenerabile. Africa găzduiește 60% dintre cele mai bune resurse solare la nivel global, dar are doar 1% din capacitatea fotovoltaică instalată, notează acesta.

 

Anul 2030 - 45% din energie trebuie să provină din surse regenerabile

 

Prin RePowerEU Comisia Europeană îşi propune ca în 2030 45% din energia UE să provină din surse regenerabile, peste jumătate faţă de nivelul actual. Pentru atingerea acestui obiectiv sunt necesare sute de miliarde de euro, investiţi şi cu sprijinul UE, care alocă fonduri importante ţărilor membre. Aceste costuri vor fi compensate parţial de economiile anuale de 84 de miliarde de euro din reducerea importurilor de combustibili fosili, se arată în planul Uniunii Europene.

Lansat în luna martie 2022 şi aprobat în luna mai, planul REPowerEU are la bază două argumente principale în favoarea transformării urgente a sistemului energetic european: necesitatea eliminării dependenţei UE de importurile de combustibili fosili din Rusia şi necesitatea gestionării crizei climatice.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri