Jurnalul.ro Ştiri Observator 572 de dosare penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor

572 de dosare penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor

Un număr de 572 de dosare penale au fost întocmite până în prezent sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, potrivit Grupului de Comunicare Strategică (GCS).

Polițiștii și jandarmii au depistat, în ultimele 24 de ore, 112 de persoane care nu au respectat măsura privind restricționarea circulației. Astfel, în cazul acestor persoane au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare totală de 46.000 de lei, mai informează sursa citată.

GCS reaminteşte cetăţenilor să ia în considerare doar informaţiile verificate prin sursele oficiale şi să apeleze pentru recomandări şi alte informaţii la linia TELVERDE - 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este unul de urgenţă, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetăţenilor.

Românii aflaţi în străinătate pot solicita informaţii despre prevenirea şi combaterea virusului la linia special dedicată lor +4021.320.20.20.

Subiecte în articol: dosare penale
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri