Jurnalul.ro Ştiri Locale 94 de persoane au fost salvate de pe munte în ultimele 24 de ore

94 de persoane au fost salvate de pe munte în ultimele 24 de ore

Salvamontiștii din întreaga țară au intervenit, sâmbătă, pentru salvarea a 94 de persoane din zonele montane.

Potrivit Dispeceratului Național Salvamont, sâmbătă s-au primit 99 apeluri prin care se solicita intervenția de urgență a salvamontiștilor.

Cele mai multe apeluri au fost primite la Salvamont Municipiul Brașov (10), Salvamont Sinaia (9) și Salvamont Prahova, Salvamont Predeal, Salvamont Sibiu, Salvamont Harghita (câte 7).

În cazul acestor intervenții au fost salvate 94 persoane. Dintre acestea, 38 au fost predate la Ambulanță sau SMURD pentru transport la spital și o persoană a fost predată la IML.

S-au mai primit 25 apeluri prin care se solicitau sfaturi și informații despre domeniile schiabile și traseele turistice din zona montană.

Subiecte în articol: salvamont
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri