În sala monumentală cu arhitectură curajoasă din Sydney, Gheorghe Zamfir a cântat la nai fără microfon, acompaniat de o orgă uriaşă cu tuburi de 11 metri, şi efortul l-a adus în situaţia de a pierde sânge din vasele sparte în plămâni. Gheorghe Zamfir a cucerit celebritatea fiindcă a cântat la nai mai mult cu sufletul. Îmi destăinuia că tehnica nu şi-a pus deloc amprenta asupra naiului, în tuburile fermecate ale naiului se toarnă doar produse ale stupului. “Naiul este instrumentul tuturor posibilităţilor, sună extraordinar naiul şi în piesele lui Vivaldi, şi în muzica pop, şi în cântecele religioase pe care le-am interpretat în marile catedrale, spunea Gheorghe Zamfir. Cred cu tărie în spiritualitatea românească, pe cerul cosmosului se întâlnesc două fenomene geniale, naiul şi doina. Naiul este mai vechi decât omul. Naiul este o trestie ruptă prin care a bătut vântul. Iar fiindcă în construcţia naiului a intrat ceara de albine, se nu uităm că albina, această fiinţă dumnezeiască, sfinţeşte totul în jurul ei”. Eu n-am crezut că un instrument poate să plângă cum plânge naiul în mâna maestrului Zamfir atunci când dă sunet de neuitat cântecului de jale “De ce m-aţi luat de lângă boi, de ce m-aţi luat de-acasă”. În timpul unui mare spectacol cu mii de oameni, într-o sală renumită din Viena, în prima parte a concertului a cântat Gheorghe Zamfir. Sala a fost în delir şi a solicitat multe bisuri. Recitalul lui Gheorghe Zamfir s-a prelungit cu zeci de minute, la cererea spectatorilor. Astfel, s-a întârziat partea a doua a spectacolului în care evolua renumita formaţie Rolling Stones. Un film de mare rafinament a fost o peliculă franţuzească despre zbuciumele minţii lui Marlene Jobert. Muzica tulburătoare, pe imagini de o frumuseţe de nerepetat, era compusă şi interpretată de Gheorghe Zamfir. Când asculţi naiul lui Gheorghe Zamfir, simţi România, îţi vine să mângâi România.