Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie A fost semnat contractul de proiectare a Autostrăzii Unirii. Podul de la Fetești va fi reparat

A fost semnat contractul de proiectare a Autostrăzii Unirii. Podul de la Fetești va fi reparat

Au fost semnate contractul de proiectare a Autostrăzii Unirii şi contractul pentru reabilitarea Podului peste Braţul Borcea, a anunţat ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă.

"S-a semnat contractul pentru proiectarea completă (studiu de fezabilitate + proiect tehnic) a Autostrăzii Unirii, A8 - sectorul principal între Târgu Neamţ - Iaşi - Ungheni. Astăzi, la semnarea care a avut loc la sediul CNAIR, i-am cerut proiectantului să prioritizeze tronsonul dintre Târgu Frumos şi Leţcani. Moldova a aşteptat suficient ca să aibă drumuri moderne. Pentru mine atât A8, cât şi A7 sunt priorităţi şi facem toate eforturile împreună cu echipa din minister şi CNAIR ca să devină realitate în teren cât mai repede. Vrem şi ne luptăm ca ambele proiecte să aibă finanţare din PNRR", a scris oficialul, pe Facebook.

Valoarea contractului pentru reabilitarea podului de la Feteşti, peste braţul Borcea al Dunării, se ridică la 67,7 milioane de lei, din fonduri europene. 

"Acest pod nu a mai beneficiat de o reparaţie capitală de patru decenii. Astfel, lucrările sunt complexe şi presupun, printre altele: înlocuirea hidroizolaţiei şi a căii pe partea carosabilă şi pe trotuare, înlocuirea parapetului pietonal şi direcţional, înlocuirea rosturilor de dilataţie, refacerea protecţiei anticorozive la structura metalică şi consolidări structurale cu grinzi. La fel ca în cazul reabilitării podului de la Cernavodă, pentru care contractul s-a semnat în februarie şi unde se lucrează deja foarte bine, am cerut firmei care a câştigat licitaţia să execute lucrările în aşa fel încât să se evite restricţiile de circulaţie în perioada sezonului estival", a precizat ministrul.

Contractul pentru lucrările de reabilitare a Podului peste braţul Borcea, situat pe Autostrada A2, la km 149+680, a fost semnat cu Asocierea Mar-Istar Com SRL - Hydrostoy AD. Durata contractului este de 24 luni perioadă de execuţie a lucrărilor, iar perioada de garanţie a lucrărilor de 5 ani.

"Podul peste Dunăre de la Feteşti este un pod combinat de cale ferată şi şosea, de tip constructiv (grinzi cu zăbrele şi viaducte de acces), care traversează bratul Borcea al fluviului Dunărea şi, împreună cu podul similar de la Cernavodă, conectează regiunile Dobrogea şi Muntenia",  arată compania.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri