Jurnalul.ro Cultură  A început NOVA Festival! Programul include lucrările a peste 40 de artiști și profesioniști din sfera neuro-psihologiei

 A început NOVA Festival! Programul include lucrările a peste 40 de artiști și profesioniști din sfera neuro-psihologiei

de Magdalena Popa Buluc    |   

4 instalații imersive, 6 speakeri, 4 ateliere new media și un call de aplicații pentru o rezidență artistică este sumarul ediției #4 a NOVA Festival, care se va desfășura în perioada 16 - 30 septembrie, în București, în 5 locații: Galeria Galateca, AREAL, Centrul Național al Dansului, Teatrelli, CINETic UNATC, Cinema Elvire Popesco.

Structurat în 4 secțiuni diferite - Experiențe imersive, Talks, NOVA Edu și NOVA Grow - festivalul aduce în atenția celor interesați de direcțiile de intersecție dintre artă și noile tehnologii, lucrările a peste 40 de artiști și profesioniști din sfera neuro-psihologiei din 12 țări.

Experiențele imersive din programul ediției de anul acesta propun publicului 4 instalații complexe, cu componente interactive, care-i vor pune față în față cu multiple fațete ale sinelui, prin explorarea spațialității, mișcării și propriului corp. Prima dintre acestea, AIO - All In One, este un proiect care a extins cercetarea artistică a NOVA, desfășurat în colaborare cu Centrul de Cercetare în Augmentarea Performanțelor Neuronale Veruvis și care a avut o lansare-pilot în luna iunie. Instalația revine în festival, în perioada 16 - 20 septembrie, într-o formulă updatata. Vizitatorii vor descoperi aici un cadru audio-vizual imersiv deosebit, cu care pot interacționa pentru a-și exprima anxietatea. Două dintre instalații au fost create în cadrul NOVAlab, un laborator de creație desfășurat în perioada premergătoare festivalului - „Have you seen my body? a seascape” (deschisă publicului în perioada 19 - 23 septembrie, la Centrul Național al Dansului București - CNBD, în intervalul 16:00 - 22:00) și „Walk. a rhythm” (deschisă publicului în perioada 26 - 29 septembrie, la Teatrelli, în intervalul 16:00 - 22:00). Singura instalație care va fi disponibilă vizitatorilor pe toată perioada festivalului, la AREAL, este „Drawing Exercises”, un spațiu jucăuș în care publicul devine performer și, ajutat de diverși senzori care îi măsoară live mișcarea, orientarea, pulsul și nivelul de stres, învață să deseneze cu tot corpul.

NOVA Talks se va desfășura pe 23 septembrie, la Cinema Elvire Popesco, între 11:00 - 15:00, și deschide un dialog aplicat despre relația dintre corpul fizic, mișcare și arta digitală, la care vor participa speakerii Claudia Schnugg (cercetătorul principal al proiectului Digital Sensemaking - DIGI-SENSE), Daniela Brill (creatoarea și co-organizatoarea Suratómica, o rețea de colaborare la intersecția dintre artă și știință cu sediul în Bogotá, Columbia), Tammy Lovin (artist digital si specialistă în tehnologii emergente, precum AR, VR, XR , arta programabilă sau A.I art., dar și NFT) și Vicente Matallana (directorul .NewArt { foundation;} & { collection;}, fondatorul LaAgencia, membru în boardul de conducere al HacTe).

Cele 5 ateliere new media din cadrul secțiunii NOVA Edu se vor desfășura începând cu 23 septembrie și sunt organizate în parteneriat cu CINETic/Centrul Internațional de Cercetare și Educație în Tehnologii Inovativ Creative. Temele de anul acesta sunt Protocoale aplicate în producția, întreținerea și prezervarea artei new media (23 septembrie, coordonat de Vicente Matallana), Error. Atracția estetică a imperfectului și glitch-ului în imagini (24 septembrie, coordonat de M.Kardinal), Știința performanței cognitive și a creativității (27 septembrie, coordonat de Luciana Baicea), Rolypoly~ un instrument de percuție adaptiv și generativ (29 septembrie, coordonat de Grigore Burloiu), Sonic Explorations (30 septembrie, coordonat de Denis Flueraru).

Știința performanței cognitive și a creativității este atelierul-surpriză din programul ediției cu numărul #4 și va aborda o temă foarte actuală - performanța cognitivă în ritmul societății de azi. Participanții vor afla despre nivelul de stres optim, importanța concentrării, dar si impactul pe care le au momentele de întrerupere sau distragere a atenției în timpul procesului de creație. Atelierul va fi coordonat de Luciana Baicea, Project Manager al proiectului Mind Architect, vocea care se regăsește în toate episoadele popularului podcast. Ea contribuie activ și în dezvoltarea comunității Jazz Roots Bucharest, un proiect concentrat în jurul dansului, a dezvoltării personale prin dans, dar și a învățării despre jazz ca formă de artă cu rădăcini afro-americane.

Aplicațiile pentru bursa NOVA Grow, oferită de UniCredit Bank unui artist aflat la început de drum, pasionat de rolul noilor tehnologii în procesul creativ actual, rămân deschise până pe 30 septembrie. Câștigătorul ediției NOVA GROW 2023 va beneficia de o rezidență educațională în cadrul Universității Naționale de Artă din Sofia, în luna noiembrie a anului viitor, având șansa să-și expună o lucrare proprie în cadrul următoarei ediții a International Digital Art Festival Sofia. Câștigătorul bursei va fi anunțat pe 10 octombrie.

Deschiderea oficială a festivalului va avea loc la Galeria Galateca, în cadrul vernisajului AIO - All In One, începând cu ora 17:00. Intrarea la această instalație imersivă este liberă, atât în cadrul deschiderii, cât și în următoarele zile în care va rămâne deschisă publicului (16 - 20 septembrie, între 12:00 - 20:00).

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Subiecte în articol: NOVA Festival
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri