Jurnalul.ro Cultură Film A murit Om Puri, actorul indian cunoscut pentru rolul din "Gandhi"

A murit Om Puri, actorul indian cunoscut pentru rolul din "Gandhi"

Actorul indian Om Puri, cunoscut pentru rolul din "Gandhi", monumentala frescă a lui Richard Attenborough, a murit vineri în urma unui atac de cord, la vârsta 66 de ani, în casa sa din Mumbai, a informat Press Trust of India. 

Născut în 1950 în statul indian Haryana (nordul ţării), Om Puri a debutat în anii '70 în filme jucate în marathi, înainte de face parte din distribuţia unor producţii în hindi, ba chiar a unor filme pakistaneze, notează AFP. 

Actorul a jucat în numeroase producţii occidentale, printre care "Gandhi" (1982), în regia lui Richard Attenborough, cu Ben Kingsley în rolul principal, peliculă recompensată cu opt premii Oscar. 



De asemenea, Om Puri a apărut alături de Patrick Swayze în "City of Joy", de Roland Joffe (1992) şi, mai recent, alături de Helen Mirren în comedia "The Hundred-Foot Journey" (2014), semnată de Lasse Hallström, scrie Agerpres

Nu în ultimul rând, în 2007, actorul l-a întruchipat pe fostul preşedinte pakistanez Mohammad Zia în "Charlie Wilson's War", de Mike Nichols, din a cărui distribuţie au mai făcut parte Tom Hanks, Julia Roberts şi Philip Seymour Hoffman.

Subiecte în articol: om puri actor indian gandhi cinematografie
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri