Scriitorul și traducătorul Răzvan Codrescu a murit luni la vârsta de 62 de ani.
Potrivit unui mesaj al Patriarhiei Române, Răzvan Codrescu a murit după „o intensă suferință”.
„Am aflat cu întristare vestea trecerii din această viaţă, după o intensă suferință, a domnului Răzvan Codrescu, poet și eseist creștin, traducător, editor, apologet și elegant mărturisitor al spiritualității ortodoxe”, se arată în mesaj.
Răzvan Codrescu s-a născut în 7 mai 1959 la București. A studiat la Facultatea de Litere a Univesrității București și a fost scriitor, publicist, editor, director literar al editurii Christiana și redactor șef al revistei Lumea Credinței.
A publicat mi multe volume de poezii, printre care „Rug aprins. O sută de sonete şi false sonete”, „Acatistele Sfinților Arhangheli...”, dar și volume de eseuri și traduceri, inclusiv din Dante Alighieri, „Infernul”, 2006).
(sursa: Mediafax)