Jurnalul.ro Ştiri Locale A murit și fetița rănită în accidentul feroviar din Bistrița-Năsăud

A murit și fetița rănită în accidentul feroviar din Bistrița-Năsăud

Fetiţa de 12 ani, singura supravieţuitoare a accidentului feroviar produs la intrarea în municipiul Bistriţa, în urma căruia trei fraţi de-ai ei şi un verişor şi-au pierdut viaţa, a murit în noaptea de joi spre vineri la spitalul din Târgu Mureş unde fusese transportată cu un elicopter SMURD. 

Decesul fetiţei a fost confirmat de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud, Crina Sîrb, ceea ce face ca numărul total de victime decedate în accidentul de joi după-amiază să ajungă la cinci. 

În maşina care a fost lovită de tren la o trecere la nivel cu calea ferată din halta Viişoara se aflau patru fraţi - trei fete de 12, 14 şi 18 ani şi un băiat de 19 ani, dar şi o rudă a acestora, în vârstă de 20 ani. 

La volanul maşinii se afla fata de 18 ani, care obţinuse permisul de conducere în urmă cu o lună şi care săptămâna viitoare ar fi împlinit 19 ani. 

Circulaţia feroviară în zona în care s-a produs accidentul a fost blocată aproape două ore, trenurile înregistrând întârzieri între 40 şi 100 de minute. 

Accidentul s-a produs la o trecere la nivel cu calea ferată semnalizată cu "Stop" şi crucea Sfântului Andrei. 

Maşina în care se aflau cele cinci victime a fost lovită de trenul care circula pe relaţia Bistriţa - Sărmăşel. Se pare că tânăra care se afla la volanul maşinii nu s-a asigurat la trecerea peste calea ferată. 

Maşina a fost târâtă de tren aproximativ 150 - 200 de metri. 

La locul accidentului au fost mobilizate o autospecială de descarcerare, două echipaje ale SMURD şi patru ambulanţe, dar şi poliţişti de la Rutieră şi de la Transporturi Feroviare. AGERPRES

Subiecte în articol: accident feroviar
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri