Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Academicienii au 10 sfaturi pentru „firma” România

Academicienii au 10 sfaturi pentru „firma” România

de Dan Straut    |   

Statul reprezintă un „agent economic sui generis”, a cărui intervenţie creşte odată cu mărirea gradului de complexitate a economiei, arată studiul „România în și după pandemie”, publicat ieri de grupul de reflecţie al Academiei Române. Membrii grupului - academicieni și directori ai institutelor de cercetare - transmit, astfel, câteva sfaturi pentru cei care conduc statul român:

1. Îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei;
2. Creşterea gradului de ocupare a forţei de muncă;
3. Educaţie cât mai apropiată de cerinţele economiei;
4. Promovarea şi susţinerea finanţării investiţiilor;
5. Regândirea sistemului de împrumuturi şi dobânzi;
6. Creşterea eficienței și rezilienţei economice;
7. Monitorizarea atentă a schimbărilor industriei și comportamentului consumatorilor;
8. Stimularea creativităţii şi inovării;
9. Mobilizarea întregului potenţial intelectual;
10. Valorificarea oportunităţilor oferite de UE.

Academicienii propun, de asemenea, constituirea unei comisii de analiză a modului de gestionare a capitalului bancar. 

 

Trebuie elaborat un program naţional pentru gestionarea durabilă a resurselor minerale, ca şi programul geologic naţional de reevaluare a acestor resurse.

Grupul de reflecţie al Academiei Române

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri