Jurnalul.ro Ştiri Locale Accident cu șapte victime în Drânceni, Vaslui. Una dintre victime, preluată cu un elicopter SMURD

Accident cu șapte victime în Drânceni, Vaslui. Una dintre victime, preluată cu un elicopter SMURD

Un accident soldat cu şapte victime a avut loc, marţi, pe raza localităţii Drânceni din judeţul Vaslui, după ciocnirea violentă dintre două autoturisme, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui, Marius Stanciu.

Potrivit acestuia, la nivel judeţean a fost activat Planul roşu de intervenţie, la faţa locului deplasându-se şapte autospeciale de la ISU, printre care o autospecială de descarcerare, o autospecială de transport victime multiple, o ambulanţă SMURD de terapie intensivă mobilă, trei ambulanţe SMURD cu echipaj de prim-ajutor, precum şi o ambulanţă de la Serviciul Judeţeană de Ambulanţă.

Una dintre victime a rămas încarcerată şi inconştientă, aceasta fiind preluată de un elicopter SMURD şi transportată la o clinică din Iaşi. O altă victimă, rănită grav, a fost preluată o ambulanţa SMURD de terapie intensivă mobilă şi transportată la spitalul din Huşi. Celelalte cinci victime, care sunt conştiente, au primit îngrijiri la faţa locului şi apoi transportate, de asemenea, la spitalul din Huşi.

"Victimele sunt cetăţeni basarabeni şi ucraineni", a afirmat Stanciu.

Accidentul s-a produs la opt kilometri de Vama Albiţa şi la un kilometru de graniţa cu judeţul Iaşi.

AGERPRES

Subiecte în articol: accident smurd vaslui dranceni
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri