Jurnalul.ro Ştiri Locale Un mort și un rănit grav după ce mașina în care se aflau a lovit o casă

Un mort și un rănit grav după ce mașina în care se aflau a lovit o casă

de Redacția Jurnalul    |   

O persoană a murit, iar alta se află sub supravegherea medicilor după ce mașina în care se aflau s-a izbit, vineri, în colțul unei case din Porhanci, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași.

Potrivit ISU Iași, autoturismul a intrat într-un colț de casă, iar în urma accidentului au fost raportate două victime.

Pompierii de la Punctul de lucru Hârlău, jud. Iași, au găsit șoferul mașinii în stare de inconștiență, încarcerat și altă victimă care avea nevoie de ajutor din partea cadrelor medicale.

Șoferul a fost declarat decedat, potrivit ISU Iași.

Cealaltă victimă, pasager al autoturismului, este asistată medical de către echipajul de prim ajutor calificat la ora transmiterii știrii.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: accident iasi porhanci
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri