Potrivit ISU Botoșani, o femeie a decedat, iar fiul ei a ajuns la spital, în urma unui accident rutier ce s-a produs, miercuri după-amiază, pe raza comunei Roma.
În eveniment a fost implicat un singur autoturism, în care se aflau femeia, soțul și fiul celor doi.
Pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani au găsit autoturismul răsturnat pe cupolă, iar în interior, pe bancheta din spate, era femeia, care suferise leziuni care i-au produs decesul pe loc.
Soțul și fiul acesteia, aflați în mașină în momentul producerii accidentului, au ieșit singuri din autoturism.
Băiatul femeii a fost preluat și transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate, iar soțul a refuzat să fie dus la spital.
Poliția rutieră va stabili cauzele producerii accidentului.
(sursa: Mediafax)