„În această dimineață, ora 10.15, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Calafat au fost sesizați cu privire la faptul că, pe DN 56, a avut loc un accident rutier”, a transmis sursa citată.
În urma primelor verificări, polițiștii au stabilit că o femeie de 37 de ani din Poiana Mare ar fi pătruns pe sensul opus de mers în timp ce conducea un autoturism pe DN 56, din direcția Calafat către Craiova, din cauze ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor. Ea a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 73 de ani, din Craiova.
În urma impactului, autoturismul condus de femeie a fost proiectat într-o autoutilitară condusă de un bărbat de 47 de ani, din Ciupercenii Noi.
Bărbatul de 73 de ani nu a răspuns manevrelor de resuscitare realizate de cadrele medicale și a fost declarat decedat.
De asemenea, femeia de 37 de ani și o tânără de 24 de ani, pasager în autoturismul condus de aceasta, precum și o femeie de 68 de ani, pasager în celalalt autoturism, au necesitat îngrijiri medicale. Ele au fost transportate la spital, conștiente și cooperante, pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Șoferița a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
Poliţiştii au deschis un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă și ucidere din culpă. Cercetările continuă pentru stabilirea exactă a împrejurărilor în care s-a produs accidentul. A fost dispusă și efectuarea unei expertize medico-legale, pentru stabilirea cauzei decesului.
(sursa: Mediafax)