Două persoane au fost rănite grav în urma deraierii unui tren de pasageri, marţi dimineaţă, în apropierea oraşului austriac St. Pölten, relatează agenţiile de presă APA, Reuters şi dpa.
În tren, care avea trei vagoane, se aflau aproximativ 80 de persoane, printre care numeroşi copii.
Un purtător de cuvânt al poliţiei austriece a declarat că, potrivit rezultatelor preliminare ale anchetei, două dintre vagoane au deraiat în jurul orei locale 07:15 (05:15 GMT), în localitatea Völlerndorf, de lângă St. Pölten. Douăzeci şi opt de persoane au fost rănite, dintre care două sunt în stare gravă. AGERPRES