Jurnalul.ro Ştiri Locale Accident TERIBIL la Galaţi, noaptea trecută. Doi tineri și-au pierdut viața după ce au intrat cu mașina într-un stâlp

Accident TERIBIL la Galaţi, noaptea trecută. Doi tineri și-au pierdut viața după ce au intrat cu mașina într-un stâlp

Accident grav la Galaţi, noaptea trecută. Doi tineri şi-au pierdut viaţa, după ce maşina în care se aflau, un BMW seria 6, a intrat într-un stâlp.

Împreună un şoferul, în autoturism se aflau trei fete, toate minore.

Potrivit martorilor, maşina a derapat şi a intrat în intersecţia străzii Traian cu Bulevardul Brăilei, într-un stâlp. 

Fata aflată în dreaptă faţă şi şoferul au decedat pe loc, iar cele două tinere de pe bancheta din spate se află internate in stare gravă la spital.

Momentul impactului i-a surprins pe tineri făcând un live pe contul de instagram al uneia dintre fete, informează presagalati.ro.

Şoferul ar fi plecat de la o petrecere. Acul la care s-ar fi oprit la viteza de 186km/h.

 

Purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi, Gabriela Costin, a declarat că accidentul rutier a avut loc, sâmbătă, la ora 1.40.

"Şoferul unei maşini, un bărbat de 35 de ani, aflat pe strada Brăilei, la intersecţia cu strada Traian, a pierdut controlul volanului, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un stălp de electricitate. În urma impactului, a rezultat decesul bărbatului de 35 de ani şi al unei tinere de 17 ani, pasageră pe scaunul din dreapta faţă. Totodată au fost rănite şi transportate la spital două fete de 14 şi 17 ani care se aflau pe bancheta din spate a maşinii", a spus Gabriela Costin.

Poliţiştii au deschis în acest caz un dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

Subiecte în articol: accident
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri