Jurnalul.ro Ştiri Externe Accident grav în Milano: Un tramvai a intrat într-o clădire. Două persoane au murit și 40 au fost rănite. MAE: Niciun român implicat

Accident grav în Milano: Un tramvai a intrat într-o clădire. Două persoane au murit și 40 au fost rănite. MAE: Niciun român implicat

de Redacția Jurnalul    |   

Un tramvai aglomerat de pe linia 9 a deraiat vineri, în jurul orei 16:00 (ora locală), pe Viale Vittorio Veneto, în centrul Milano. Vehiculul, unul dintre cele mai noi modele bidirecționale introduse recent în flotă, a ieșit de pe șine, a lovit un semafor, apoi s-a izbit de vitrina unui restaurant.

Update Potrivit celor mai noi informaţii în cazul tragediei din Milano, încă o persoană a murit. Astfel, spun autorităţile italiene, bilanțul a ajuns la două decese. Victimele sunt un bărbat în vârstă de 59 de ani și o persoană fără adăpost. Cel puțin 40 de persoane au fost rănite.

Stire initiala Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunță că nu a primit solicitări de asistență consulară după accidentul de tramvai din Milano, produs vineri. Consulatul General de la Milano s-a autosesizat și menține legătura cu autoritățile italiene. "O anchetă este în curs. Până acum, nu au fost cereri de ajutor", a transmis MAE.

Martori oculari descriu haosul:

„Am crezut că e cutremur. Am căzut cu toții pe jos", a spus un pasager pentru Ansa.

„Am auzit un zgomot uriaș sub tramvai, apoi a accelerat și s-a înfipt în clădire", a relatat o femeie aflată lângă șofer, citată de Corriere della Sera.

„Am auzit o explozie puternică”, a declarat Anna, o tânără de 27 de ani care se afla în biroul ei din apropiere în momentul accidentului.

„Am văzut că o parte a tramvaiului s-a izbit de un magazin”, a adăugat tânara pentru AFP.

Echipe de ambulanțe și protecție civilă au ridicat un cort la fața locului pentru a-i ajuta pe răniți. Primarul Milano, Giuseppe Sala, a vizitat scena, numind incidentul „o tragedie" și promițând o anchetă. Șoferul era experimentat; se investighează și o posibilă indispoziție medicală. Compania de transport ATM este "profund zdruncinată".

 

Cauze sub semnul întrebării

Presa italiană sugerează că tramvaiul ar fi luat o curbă prea rapid. Tramvaiul cu trei vagoane tocmai fusese introdus în circulație cu săptămâni în urmă, în contextul Fashion Week, când Milano e plin de turiști. Tramvaiul, unul dintre cele mai noi modele aflate în circulație la Milano, a ieșit de pe șine pe strada Vittorio Veneto în centrul orașului, izbindu-se de vitrina unui magazin, a declarat purtătorul de cuvânt Vittorio Di Giacomo pentru Reuters.

 

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri