Jurnalul.ro Ştiri Externe Achitare pentru un viol în grup din timpul festivalului de la Pamplona, Spania

Achitare pentru un viol în grup din timpul festivalului de la Pamplona, Spania

Un tribunal regional din Spania a confirmat miercuri verdictul controversat prin care cinci bărbaţi au fost achitaţi de acuzaţia de viol în grup împotriva unei tinere în timpul festivalului San Fermin de la Pamplona în 2016, un caz care a provocat proteste în toată ţara şi a atras atenţia opiniei publice internaţionale, transmite Reuters. 

Curtea de Apel a provinciei Navarra a confirmat sentinţele de câte 9 ani de închisoare împotriva celor cinci, dar pentru infracţiunea mai puţin gravă de agresiune sexuală. 

Decizia poate fi contestată la Curtea Supremă a Spaniei. 

Cazul 'Haita de lupi', aşa cum a fost cunoscut pentru că violatorii au glumit despre cele întâmplate pe un grup de Whatsapp cu acest nume, a atras atenţia internaţională în contextul mişcării #MeToo. 

Cei cinci au fost deja eliberaţi pe cauţiune în iunie în baza unei prevederi conform căreia nicio persoană nu poate fi încarcerată mai mult de 2 ani în absenţa unei sentinţe definitive. 

Toţi cei cinci, printre care se află un fost poliţist şi un fost militar, au achitat cauţiunea de 6.000 de euro, dar eliberarea lor a declanşat noi proteste şi îngrijorări în tot spectrul politic, cu promisiuni de revizuire a răspunsului sistemului penal la astfel de cazuri. 

Procurorii au cerut iniţial sentinţe de peste 20 de ani de închisoare pentru viol, acuzaţie care în Spania necesită ca reclamantul să prezinte dovezi de violenţă specifică, precum ameninţarea cu un cuţit sau lovire fizică.

AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri