Jurnalul.ro Ştiri Social Achiziţionarea ROVINIETEI şi PLATA TAXEI de la Cernavodă prin sistemul informatic, BLOCATE

Achiziţionarea ROVINIETEI şi PLATA TAXEI de la Cernavodă prin sistemul informatic, BLOCATE

Achiziţionarea rovinietei şi plata taxei de trecere la podurile dunărene (peaj) prin sistemul informatic dedicat sunt oprite sâmbătă, din cauza unei defecţiuni tehnice survenite la acesta, a anunţat Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR).

"Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România informează participanţii la trafic că astăzi, 18.06.2016, în urma unor defecţiuni tehnice survenite la sistemul informatic de emitere, gestiune şi monitorizare a rovinietei, achiziţionarea acesteia, precum şi plata taxei de trecere la podurile Dunărene (peaj), prin intermediul sistemului, sunt oprite", spune CNADNR, într-un comunicat.

Potrivit sursei citate, în perioada în care sistemul nu funcţionează, nu vor fi emise procese verbale de constatare a contravenţiei pentru şoferii surprinşi în trafic fără rovinietă/peaj.

"CNADNR SA va anunţa opinia publică imediat ce defecţiunile vor fi remediate şi sistemul va fi funcţional", precizează compania. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri