Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Guvernul, marele rentier. Ce dividende îi aduc firmele din energie

Guvernul, marele rentier. Ce dividende îi aduc firmele din energie

de Adrian Stoica    |   

În contextul unei pieţe a energiei dificilă, companiile energetice listate la bursă au reuşit să-şi menţină un grad de profitabilitate foarte bun. În cele mai multe cazuri, dividendele companiilor din sectorul energetic au adus randamente asemănătoare celor de anul trecut. În condiţiile în care profiturile s-au stabilizat, în general, la nu nivel asemănător celui din 2014, ratele de distribuţie au rămas, la rândul lor, apropiate de cele anterioare, iar preţul de piaţă al acţiunilor nu s-a modificat nici el în mod semnificativ.

 

Statul va încasa de la cele şapte companii din domeniul energetic listate la Bursa de Valori Bucureşti (Conpet, Electrică, Romgaz, Nuclearelectrica, Transgaz, Transelectrica şi Oil Terminal) dividende brute de 1,3 miliarde de lei, echivalent cu 1,2% din veniturile totale ale bugetului de stat pe 2016 şi cu circa 0,55% din veniturile bugetului consolidat. Suma este însă în scădere faţă de anul trecut, când statul a primit 1,48 miliarde de lei brut. Motivul principal al acestei scăderi este lipsa dividendelor de la OMV Petrom, companie de la care puşculiţa guvernului a încasat anul trecut 130,9 milioane de lei. Dacă scoatem din calcul OMV Petrom, vom constata că dividendele încasate anul trecut de stat de la celelalte şapte companii au fost de 1,35 miliarde de lei, puţin mai mari decât în acest an.

Marii câştigători, acţionarii Conpet

Surpriză plăcută a venit de la Conpet, firmă specializată în transportul produselor petroliere prin conducte, care a propus şi un dividend special de 8,35 lei/acţiune din profitul reportat al anilor trecuţi, acesta adăugându-se dividendului de 7,3 lei/acţiune din profitul pe 2015. “Per total, raportat la preţul de închidere din dată de 29 martie, randamentul dividendului este de 19%, cu mult peste media pieţei şi peste randamentul de 8,92% de anul trecut. La Conpet există această discuţie de câţiva ani, în condiţiile în care compania are un cash flow solid şi necesităţi investiţionale relativ reduse”, sus'ine analistului financiar, Marius Pandele, de la firma de brokeraj Prime Transaction SA .

Nuclearelectrica şi Oil Terminal urcă pe podium

După Conpet, companiile Nuclearelectrica şi Oil Terminal au cele mai mari creşteri ale randamentului dividendului,  dar niciuna dintre cele două nu a impresionat investitorii. „Nuclearelectrica ar urmă să aibă un randament al dividendului de 6,24%, în creştere de la 3,94% anul trecut, însă motivul principal este scăderea abruptă a valorii companiei până la minime istorice, în condiţiile în care preţul de vânzare al energiei electrice a rămas jos, iar impozitul pe construcţii speciale nu a fost eliminat. La Oil Terminal randamentul dividendului este de 5,04%, de la mai puţin de 1% anul trecut, însă această creştere vine într-un context special. După ce în primele nouă luni din 2015 compania a avut un profit net de 16 milioane de lei, acesta a scăzut la finalul lui anului până la circa 1 milion, din motive încă neclare. Cel mai probabil este vorba de înregistrarea unor provizioane în ultimul trimestru al anului. Prin urmare, dividendul este mult sub cel pe care l-ar fi aşteptat investitorii văzând rezultatele financiare la nouă luni”, explică brokerii de la Prime Transaction evoluţia celor două companii.

Transelectrica şi Transgaz s-au menţinut

Transelectrica şi Transgaz au prezentat propuneri de dividend cu randamente foarte apropiate de cele de anul trecut. La Transgaz, randamentul este de 7,9%, faţă de 7,91% anul trecut, la un dividend brut de 21,24 lei/acţiune, faţă de 21,8 lei/acţiune în 2015. În cazul Transelectrica, randamentul a scăzut uşor, de la 9,87% în 2015 la 9,08% în acest an.

Romgaz şi Electrica mai plusează un pic

Romgaz şi Electrică au propuneri de dividend cu randamente ceva mai mari decât în 2015. Adică 10,15% la Romgaz, faţă de 8,76% anul trecut, şi 7,03% la Electrică, faţă de 6,03%. Motivele sunt însă diferite. Dacă la Romgaz dividendul brut a scăzut de la 3,15 lei/acţiune până la 2,7 lei/acţiune, într-un ritm depăşit însă de scăderea preţului acţiunii, care au înregistrat un minus de 18,42%. La Electrică avem o creştere a dividendului de la 0,72 la 0,86 lei/acţiune, în condiţiile în care şi preţul de piaţă a crescut.

OMV Petrom nu dă dividende

Cea mai mare companie din domeniul energetic, OMV Petrom, nu va acordă deloc dividende în acest an, după ce a încheiat anul 2015 pe pierdere, determinată de provizioanele pentru deprecierea zăcămintelor petroliere pe care le exploatează.

Hidroelectrica, deocamdată o necunoscută

Nefiind listată, Hidroelectrica nu are un grad de transparenţă similar emitenţilor de la Bursă, prin urmare e mai greu de făcut o estimare. „În Bugetul pe 2015, dividendele estimate a fi acordate în acest an sunt de 174,5 milioane de lei, în scădere de la 646,4 milioane anul trecut, însă asta se întâmplă în condiţiile unui profit net bugetat de 490 milioane de lei. Din raportul anual preliminar publicat de Fondul Proprietatea reiese că profitul brut preliminar pe 2015 al Hidroelectrica este de 1,1 miliarde de lei, în scădere uşoară de la 1,2 miliarde în 2014 şi mult peste cel bugetat pentru 2015, aşa că ne putem aştepta că şi dividendele să fie mai mari decât cele bugetate. E greu de spus însă cât de mari” potrivit analistului financiar Marius Pandele.

 

Anul 2014 a fost unul atipic având în vedere profiturile mari ale companiilor din domeniul energetic. Discutăm de elemente mondiale al căror efect încă nu s-a resimţit. Descreşterea s-a resimţit în deosebi pe anul 2015. În aceste condiţii putem spune că 2015 nu a fost un an rău. Pe de altă parte, toate companiile listate au o politică de dividende care se întinde pe trei ani. În 2015 însă s-a aplicat ce s-a gândit în trecut. Trebuie să observăm că politica de dividende a fost una specială pentru că a fost perioada  când s-au listat şi promisiunea unei politici de dividende generoasă a atras investitorii. Orice companiei care ar fi schimbat politica de dividende în timpul jocului, fără nişte motivaţii serioase, riscă să fie acţionată în judecată. Acum trebuie o nouă politică şi fiecare companie ar trebui să reducă dividendele. După ce au finalizat etapa de capitalizare, acum trebuie să se ducă spre investiţii. În aceste condiţii, este de aşteptat să vedem dividende mai mici de la aceste companii în anii următori- Dumitru Chisăliţă, analist piaţa de energie

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri