În comunicat se menţionează că procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea au dispus, la data de 17 ianuarie 2016, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul Ploscaru Constantin sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de omor.
Din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale, au rezultat următoarele: În data de 16 ianuarie 2016, între inculpatul Ploscaru Constantin şi persoana vătămată B.E. (ambii, medici chirurgi în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea) a avut loc un conflict spontan în blocul operator-chirurgie, moment în care inculpatul Ploscaru Constantin, având în mână un bisturiu, i-a produs victimei o plagă în regiunea cervicală antero-laterală stânga, cauzându-i secţiunea muşchiului sterno-cleido-mastoidian şi leziune jugulară externă. În urma agresiunii exercitate, persoana vătămată a fost supusă unei intervenţii chirurgicale de urgenţă, iar pentru leziunile traumatice suferite necesită pentru vindecare un număr de 16-18 zile de îngrijiri medico-legale.
Investigaţiile au fost efectuate cu sprijinul ofiţerilor de poliţie din cadrul I.P.J. Vâlcea - Serviciul de Investigaţii Criminale. Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei şi stabilirii răspunderii penale.
Procurorii vâlceni au solicitat instanţei arestarea preventivă a inculpatului. Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Vâlcea a dispus faţă de inculpat măsura arestării preventive la domiciliu pe o durată de 29 de zile.
Procurorii au contestat decizia instanţei, urmând a fi soluţionată de Curtea de Apel Piteşti.