Jurnalul.ro Timp liber Monden Actorul Marius Manole, în scaun cu rotile prin București: ”Ești în permanență cu senzația unui pericol iminent”

Actorul Marius Manole, în scaun cu rotile prin București: ”Ești în permanență cu senzația unui pericol iminent”

Cunoscutul actor Marius Manole a acceptat provocarea de a fi parte dintr-un experiment inedit, acela de a face turul Bucureștiului în scaun cu rotile, tocmai pentru a atrage atenția autorităților față de dificultățile cu care se confruntă persoanele cu dizabilități atunci când vor să se deplaseze în Capitală.

În cadrul ediției de astăzi a emisiunii ”Totul pentru dragoste”, prezentată de Mirela Vaida la Antena 1, Lidia Leahu, o tânără care a aflat la vârsta de 14 ani că suferă de distrofie musculară și-a împărtășit propria poveste de viață.

Lidia a ajuns în scaun cu rotile de la o vârstă fragedă, a trecut prin perioade extrem de dificile, a intrat în depresie, dar a reușit de fiecare dată să se ridice și să o ia de la capăt. Acum, ea locuiește în Germania, pentru că viața ei este mai ușoară acolo, dar continuă să inițieze multe proiecte în România, cu speranța de a schimba percepția societății și a autorităților față de persoanele cu dizabilități. Una dintre aceste inițiative este cea în care îndeamnă persoanele publice să încerce să meargă prin propriul oraș în scaun cu rotile, pentru a vedea cât este de dificil.

Actorul Marius Manole a fost cel care a dat curs invitației primite din partea emisiunii ”Totul pentru dragoste” de a-i face o surpriză Lidiei acceptând provocarea pe care ea a lansat-o.

”Am acceptat invitația cu mare drag. Am mers în tot orașul, pe unde am putut, să vedem cât de ușor sau cât de greu le este unor oameni să treacă prin viață. Nu sunt multe instituții care au rampă. Bordurile înalte îţi fac accesul dificil, dacă nu chiar imposibil, la magazine, la farmacie. Nu am putut merge pe trotuar, pentru că trotuarul este ocupat de mașini, așa că a trebuit să merg pe carosabil, printre mașini. În București, în anul 2018, încă mai sunt stații de metrou în care persoanele cu dizabilități nu pot avea acces singure.

Suntem obișnuiți să ne mirăm, să arătăm cu degetul, să criticăm. Dacă ieși din casă singur ești într-un continuu disconfort psihic, în permanență cu senzația unui pericol iminent”, a explicat Marius Manole după o zi în care a mers în scaun cu rotile prin București.

”A fost o surpriză și o mare bucurie. E important să arătăm oamenilor și să conștientizăm anumite lucruri”, a declarat Lidia emoționată după ce a văzut prin câte dificultăți a fost nevoit să treacă și artistul la rândul lui.

Emisiunea ”Totul pentru dragoste” prezentată de Mirela Vaida poate fi urmărită în fiecare zi, de luni până vineri, de la ora 14.00, la Antena 1, unde sunt prezentate povești de viață impresionante.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri