Jurnalul.ro Ştiri Politică Adam și Eva, fructul interzis în USR. Soarta lui Nicuşor Dan se decide prin referendum online

Adam și Eva, fructul interzis în USR. Soarta lui Nicuşor Dan se decide prin referendum online

de Marius Gîrlașiu    |   

În USR începe de astăzi referendumul intern pe tema poziţionării partidului în legătură cu definiţia familiei, iar deznodământul consultării ar putea adânci clivajul dintre progresişti şi conservatori în interiorul formaţiunii. Refe­rendumul online se va desfăşura până duminică (13 august), urmând ca în septembrie să fie convocat un Congres pentru alegerea noului lider USR.

 

Propunerea de modificare a Constituţiei pe tema familiei tradiţionale a scindat USR între conservatori şi progresişti şi a dus la demisia din partid a preşedintelui Nicuşor Dan, ales în fruntea formaţiunii la Congresul din luna mai. Liderul fondator a demisionat la scurt timp după Congres, după ce Biroul Naţional a decis ca partidul să se poziţioneze împo­triva revizuirii Constituţiei pe t e m a familiei. Ulterior, Comitetul Politic al U S R a decis, pe 17 iunie, să susţină parteneriatul civil şi să garanteze libertatea de opinie a membrilor pe tema definiţiei familiei. Tensiunile interne vor fi tranşate în această săptă­mână, printr-un referendum online la care vor participa toţi membrii partidului şi care are rolul de a definitiva viziunea USR în legătură cu modificarea articolului 48 din Constituţie. Dacă aripa progresistă din partid pledează împotriva insti­tuirii familiei tradiţionale formate exclusiv din bărbat şi femeie în Legea fundamentală, facţiunea conservatoare din USR militează pentru „întă­rirea căsătoriei şi a familiei” drept principal fundament al societăţii româneşti. La rândul său, Nicuşor Dan, care susţine „unitatea în diversitate”, le-a cerut USR-iştilor să ia în calcul „sensibilităţile” românilor care nu împărtăşesc valori progre­siste şi a anunţat că nu se va mai reîn­s c r i e î n partid dacă f o rmaţi­u n e a decide să se poziţioneze pe tema familiei. Altfel, va reveni în partidul pe care l-a fondat şi va candida din nou pentru şefie la Congresul din septembrie. „Nu cred că sunt mulţi hotărâţi ca USR să se ducă în zona de progresism care se ocupă de drepturile minorităţilor sexuale. Dacă se duce aici, USR îşi îngustează baza electorală şi-şi taie şansele de a mai avea primari în cam toate oraşele. Nu cred că e o temă care mobi­lizează. Tema asta este una care nu-ţi aduce voturi”, a spus Nicuşor într-un interviu online. El a invocat o decizie CEDO potrivit căreia „un stat nu încalcă drepturile omului dacă nu recunoaşte căsătoria cuplurilor de acelaşi sex”.

„Trăim sub imperiul fricii”

De cealaltă parte, vicepre­şedintele USR, Vlad Alexan­drescu, a făcut un apel către membri de a se poziţiona împotriva modificării Consti­tuţiei pe tema familiei. Sena­torul USR susţine că un vot împotriva modificării Consti­tuţiei nu ar însemna că partidul se poziţionează în favoarea căsătoriilor gay, acestea fiind deja interzise prin Codul civil. Fostul ministru technocrat a acuzat unele ONG-uri care formează Coaliţia pentru Familie că sunt „suspecte, finanţate de la Răsărit” şi au „simpatii legionare”. „Trăim în ultima vreme sub imperiul unei frici care pare că doreşte să fie dusă de Coaliţia pentru Familie, o coaliţie care doreşte să pregneze societatea româ­nească de frică, de aşteptări cu totul nejustificate, doreşte să ne facă să funcţionăm sub imperiul temerii”, a declarat Vlad Alexandrescu într-un clip postat pe Facebook.

Ghinea ar profita

Practic, de rezul­tatul referendumului din această săptă­mână depinde, în esenţă, viitorul lui N i c u ş o r D a n î n partidul pe care l-a fondat. În cazul în care aripa progresistă va fi majoritară la final, iar USR se va poziţiona împotriva modificării Consti­tuţiei, liderul fondator îşi va lua adio de la formaţiunea antisistem. În acest caz, el a anunţat că va rămâne deputat i n d e p e n d e n t , î n a f a r a USR-ului, dar nu va înfiinţa un nou partid. Principalul beneficiar al acestui scenariu ar fi fostul ministru tehnocrat Cristian Ghinea, liderul facţi­unii anti-Nicuşor Dan din interiorul USR. Ghinea şi oamenii săi pledează împo­triva modificării Constituţiei pe tema famililei, actualul deputat fiind principalul favorit la preluarea funcţiei de preşedinte al USR, dacă Nicuşor Dan ar sări din schemă. Ghinea a fost un susţinător declarat al cooptării lui Dacian Cioloş în USR, însă transferul fostului premier a picat după intervenţia lui Nicuşor Dan.

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri