Jurnalul.ro Ştiri Justitie Adjunctul de la Inspecţia Judiciară lansează acuzații grave, după verificările de la DNA: „Procurorul Elena Rădescu a acționat în afara legii”

Adjunctul de la Inspecţia Judiciară lansează acuzații grave, după verificările de la DNA: „Procurorul Elena Rădescu a acționat în afara legii”

Inspectorul-şef adjunct al Inspecţiei Judiciare, Gheorghe Stan, aduce acuzații extrem de grave procurorului Elena Rădescu, cea care a coordonat auditul de la DNA. Gheorghe Stan spune că Elena Radescu a încălcat numeroase proceduri în timpul controlului, a dat informaţii şi sfaturi procurorilor DNA şi a forţat interpretartea legii.  

"La data de 3 iulie, doamna Rădescu, după emiterea Ordinului 71, s-a deplasat la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie fără a se consulta cu membrii echipei de control şi fără a înştiinţa conducerea Inspecţiei Judiciare. Conform procesului verbal pe care aceasta l-a întocmit ulterior acestei vizitei se menţionează în interiorul acesteia că s-a purtat de către inspectorul judiciar cu procurorul-şef şi cu adjunctul acestei, domnul Marius Iacob, discuţii privind condiţiile în care se va desfăşura controlul şi obiectivele stabilite. Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie judiciară nu prevede organizarea unei astfel de întâlniri", a declarat Gheorghe Stan în cadrul Secţiei pentru procurori a CSM. 

Inspectorul-şef adjunct al Inspecţiei Judiciare, Gheorghe Stan, prezintă luni în cadrul Secţiei pentru procurori a CSM punctul de vedere cu privire la raportul întocmit după controlul efectuat la DNA. 

Pe 13 octombrie, Laura Codruţa Kovesi a declarat în faţa Secţiei pentru procurori că nu există un raport de control unic întocmit în urma controlului Inspecţiei Judiciare la DNA, iar concluziile nu sunt unitare şi armonizate.

Subiecte în articol: gheorghe stan
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri