Jurnalul.ro Ştiri Observator Adjunctul Poliţiei Capitalei: Poliţistul poate folosi forţa când o persoană se manifestă agresiv

Adjunctul Poliţiei Capitalei: Poliţistul poate folosi forţa când o persoană se manifestă agresiv

Adjunctul Poliţiei Capitalei, Marius Eugen Ştefan, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, că potrivit legii un poliţist poate folosi forţa atunci când o persoană se manifestă agresiv. 

"Referitor la faptul că poliţiştii au folosit forţa în acest caz (al lui Cristian Boureanu - n.r.), potrivit Legii 218 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, cât şi a manualului de intervenţie, poliţistul poate folosi forţa când o persoană se manifestă agresiv", a precizat Marius Ştefan. 

Cât priveşte plângerea penală formulată de Boureanu, el a menţionat că dosarul este instrumentat de magistraţi, care vor analiza întreaga situaţie de fapt. 

"Referitor la anumite plângeri formulate împotriva poliţiştilor, vreau să vă asigur că fiecare plângere este verificată temeinic la nivelul structurilor specializate, în funcţie de constatări fiind dispuse măsuri legale. De asemenea, aş vrea să fac precizarea că există toleranţă zero faţă de poliţiştii care se abat de la litera legii. Conform manualului, în condiţiile în care ţi se aduc injurii şi nu te legitimezi, eşti condus la sediul unităţii de poliţie pentru a se lua măsurile în consecinţă", a arătat Marius Ştefan. 

Potrivit unor surse, poliţistul de la Brigada Rutieră a Capitalei care l-a lovit pe Cristian Boureanu era în legitimă apărare şi a reacţionat imediat după ce a fost lovit de fostul parlamentar în zona inghinală. Scandalul în care a fost implicat Boureanu a avut loc săptămâna trecută, în noaptea de joi spre vineri, când poliţiştii rutieri au oprit pentru un control de rutină maşina în care acesta era pasager. 

Magistraţii Judecătoriei sectorului 1 au decis, sâmbătă dimineaţă, arestarea preventivă pentru 30 de zile a fostului deputat, care este acuzat de ultraj. Decizia nu este definitivă. www.agerpres.ro

Subiecte în articol: cristian boureanu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri