Jurnalul.ro Ştiri Externe Administraţia de la Kiev afirmă că deţine controlul asupra a 88 de localităţi din regiunea Herson

Administraţia de la Kiev afirmă că deţine controlul asupra a 88 de localităţi din regiunea Herson

Administraţia de la Kiev a anunţat, vineri, că a deţine controlul asupra a 88 de localităţi din regiunea Herson, în urma confruntărilor cu forţele militare ruse, informează cotidianul Le Monde.

Anterior, Kievul anunţase pe 13 octombrie că deţinea controlul asupra a 68 de oraşe şi comune din regiunea Herson.

În paralel, administraţia prorusă din regiunea Herson, situată în sud-estul Ucrainei, continuă acţiunile de evacuare a mii de civili.

Premierul Ucrainei, Denis Şmihal, a cerut vineri trimiterea unei misiuni internaţionale de monitorizare la Barajul Kahovka. "Cerem Naţiunilor Unite, Uniunii Europene şi altor organizaţii să organizeze o misiune internaţională de observare la Barajul Kahovka", a declarat premierul Ucrainei, avertizând asupra riscurilor producerii unei explozii la această hidrocentrală. Joi seară, preşedintele Volodimir Zelenski a acuzat armata rusă că a minat barajul acestei hidrocentrale din regiunea Herson, lucru negat de autorităţile proruse.

La rândul său, Moscova a acuzat vineri armata ucraineană că a atacat o coloană de civili în regiunea Herson, incident soldat cu moartea a patru persoane.

Informaţiile nu pot fi confirmate din surse independente.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: ucraina razboi Rusia
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri