Administraţia Trump a evocat posibilitatea efectuării primului test nuclear american după anul 1992, ca avertisment la adresa Rusiei şi Chinei, decizie ce ar reprezenta o schimbare radicală a politicii de apărare a SUA, a anunțat „The Washington Post”.
Potrivit ziarului, care citează o înaltă oficialitate guvernamentală şi doi foşti responsabili, toţi sub acoperirea anonimatului, discuţia a avut loc în timpul unei reuniuni desfăşurate pe 15 mai şi a survenit după ce oficiali americani au spus că Rusia şi China ar efectua astfel de teste. Moscova şi Beijingul au dezminţit, în timp ce Washingtonul nu a adus dovezi în sprijinul acelor afirmaţii.
În opinia înaltului responsabil american citat de publicație, dacă SUA ar arăta că pot efectua „rapid” un test nuclear aceasta ar fi o bună tactică de negociere într-o perioadă în care Washingtonul încearcă să încheie cu Rusia şi China un acord tripartit asupra armelor nucleare. Reuniunea s-a încheiat fără o decizie, iar sursele au păreri diferite cu privire la continuarea acestei discuţii, remarcă ziarul american.
În opinia lui Beatrice Fihn, membră a Campaniei internaţionale pentru abolirea armelor nucleare (ICAN), grupul care a primit Premiul Nobel pentru Pace în 2017, un eventual test nuclear american ar putea conduce la declanşarea unui nou Război Rece. „Acesta ar distruge orice şansă de a evita o nouă şi periculoasă cursă a înarmării nucleare. Aceasta ar conduce în final la erodarea cadrului mondial al controlului armamentelor”, a adăugat ea.