Jurnalul.ro Ştiri Politică Wiener despre Sf. Pantelimon: O posibilă eroare de sistem, bazată pe o eroare umană

Wiener despre Sf. Pantelimon: O posibilă eroare de sistem, bazată pe o eroare umană

de Redacția Jurnalul    |   

Deputatul USR Adrian Wiener critică la RFI reacția inițială a ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, în cazul celor 20 de decese de la spitalul Sf. Pantelimon din București.

Parlamentarul, membru al Comisiei pentru Sănătate din Camera Deputaților, crede de asemenea că în cazul respectiv ar putea fi vorba de o eroare de sistem, bazată pe o eroare umană.

Corpul de Control al ministrului Sănătăţii se află vineri la Spitalul Sfântul Pantelimon din Capitală, unde 20 de pacienţi internați la Terapie Intensivă ar fi murit în decurs de patru zile, în urma administrării incorecte a unui medicament.

Ministrul Alexandru Rafila a spus că are îndoieli legate de veridicitatea acestor informații și că "nu pot fi trase concluzii pripite doar în urma unei afirmații neverificate".

Adrian Wiener critică reacția ministrului Sănătății.

„Nu m-aș hazarda să trag concluzii medicale (...). M-aș limita însă la a spune câteva lucruri despre intervenția ministrului Rafila în această situație și am văzut și eu declarațiile. Una dintre liniile declarației a fost legată de faptul că ar fi anonimă persoana care ar fi denunțat ceea ce se întâmplă (...). Dacă vă amintiți parcursul legii avertizorului de integritate acum vreo doi ani de zile și lupta care s-a dat în Parlament tocmai pentru ca să existe și această situație, în care o persoană care nu vrea să-și decline identitatea să poată denunța abateri grave sau ilegalități (...), rezistența Guvernului de atunci și a partidelor de sistem, care s-au opus vehement inițial acestei situații. După aceea, au introdus un alt filtru, acela al indiciilor temeinice, ca și cum avertizorul de integritate ar putea să fie procuror și să dea un dosar, dacă se poate, de-a gata organelor de cercetare. Adică dată fiind istoria recentă a luptei pentru o lege corectă a avertizorului de integritate, în locul ministrului Rafila, nu m-aș fi hazardat să spun acest lucru sau să pun sub semnul întrebării, direct, din start, doar datorită faptului că acea persoană este anonimă”, spune el.

Deputatul USR crede că în cazul de la spitalul Sf. Pantelimon ar putea fi vorba de o eroare de sistem, bazată pe o eroare umană: „Pare să fie o eroare de sistem, de setare a unor aparate. Din ce înțeleg, ceea ce se reclamă este faptul că a fost subdozat un medicament care menține valoarea tensiunii arteriale la pacienții gravi, cu șocuri, cu insuficiențe multiple de organ, la care insuficiența circulatorie tinde să se prăbușească".

Întrebat dacă ar putea fi de fapt o eroare de sistem care are la bază o eroare umană, Adrian Wiener a răspuns: „Da, da, da, exact. Întotdeauna, erorile de sistem țin de setarea incorectă sau punerea aparatului într-o situație care nu acoperă cazul. Dar nu știu dacă despre asta e vorba, asta pare să fie, așteptăm și noi cu interes concluziile și dacă va fi cazul sigur și sancțiunile, e un lucru foarte grav".

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: adrian wiener spitalul sf. pantelimon
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri