Procedurile pentru construcţia unui nou terminal la Aeroportul Henri Coandă sunt în derulare, în condiţiile în care se estimează că numărul de pasageri va depăşi anul acesta 14 milioane, şi suntem aproape de momentul în care statul român va putea să facă exproprierile de terenuri necesare pentru dezvoltarea acestui obiectiv, a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti, Valentin Iordache.
"Procedurile pentru construcţia unui nou terminal au început deja, dar sunt foarte multe etape formale de parcurs. Vestea bună este că nu suntem foarte departe de momentul în care statul român va putea să facă exproprierile de terenuri pentru interes public, astfel încât acestea să fie concesionate pentru dezvoltarea unui nou terminal la Aeroportul Henri Coandă şi, desigur, dezvoltarea unor noi platforme, căi de rulare şi multe alte obiective necesare unui nou terminal, pentru a putea acomoda traficul care, într-adevăr, este în creştere. Anul acesta ne aşteptăm deja la peste 14 milioane de pasageri", a spus Iordache, după o vizită pe şantierele unde se desfăşoară lucrările de reparaţie la căile de rulare de pe Aeroportul Internaţional "Henri Coandă".
Reprezentantul CNAB a explicat că în zona aeroportului nu mai există spaţiu pentru dezvoltarea unui nou terminal într-un mod eficient.
"Programul strategic de dezvoltare a infrastructurii prevede ca noua infrastructură de terminal să fie realizată pe zona de est a platformei aeroportuare, între cele două piste, acolo unde va fi şi un nou turn de control şi module de terminal cu capacitate de 1.250 - 2.500 de pasageri pe oră, desigur centrul de business, o mare parcare auto şi, cel mai important, racordul către Autostrada A3 şi desigur racordul către vechiul terminal, actualul terminal şi, implicit, către reţeaua feroviară şi de metrou - să sperăm că şi acestea vor veni cât mai curând la Otopeni", a precizat acesta.
Potrivit sursei citate, procedura de expropriere va fi urmată de etapele de proiectare şi execuţie a terminalului nou.
"Dacă se va reuşi această expropriere până la sfârşitul anului acestuia sau în anul următor, după aceea mai sunt de parcurs etapele de proiectare şi execuţie desigur şi pentru aceste terminale. Ca de obicei, durata pentru aceste formalităţi anterioare lucrărilor este mult mai mare decât efectuarea propriu-zisă a lucrărilor de investiţii", a adăugat el. AGERPRES