Printre acestea strălucea compania petrolieră Iukos, prin intermediul căreia magnatul Mihail Hodorkovski, crescut sub aripa „Familiei” lui Boris Elțîn, controla cele mai mari fluxuri de capital ale țării. Bine ancorată în piața occidentală, cu conturile mai consistente decât vistieria Kremlinului și cu un proprietar care avea la degetul mic - prin mituiri colosale - mai bine de jumătate din politicienii aflați la putere, Iukos a devenit în anii 2000 cel mai vânat trofeu al controversatei tranziții rusești.
Inițial, Putin a ezitat să se amestece în această operațiune riscantă. Până la urmă, Iukos era cea mai activă și recunoscută companie rusească de pe piețele comerciale internaționale. Mai mult, era simbolul progresului economiei rusești, după șapte decenii de încremenire în mirajul sovietic (ce abia se risipise). Nici după ce patronii altor două mari firme petroliere, Lukoil și Surgutneftegaz, au cedat presiunilor acoliților lui Putin, „colaborând” cu statul, „Afacerea Iukos” nu s-a concretizat. A fost nevoie de atitudinea sfidătoare a celui mai înstărit om din Rusia la acea vreme, Mihail Hodorkovski, pentru a-l face pe Vladimir să se hotărască și să ordone atacul, justificându-și manevra printr-o așa-zisă periclitare a intereselor naționale. Dar ce acțiuni a întreprins Hodorkovski de i-a deranjat atât de mult pe noii stăpâni ai Rusiei? „Mihail era gata să parieze pe viața lui că oamenii lui Putin nu vor îndrăzni să-l aresteze. Considera că aceștia nu erau îndeajuns de puternici și nu vor risca tranziția precară a Rusiei către economia de piață”, avea să dezvăluie consilierul personal al lui Hodorkovski, Christian Michel. Și asta în ciuda faptului că, la jumătatea anului 2002, proprietarul Iukos fusese avertizat de propriii angajați, cândva generali în KGB, că gulerele albe din anturajul lui Putin au demarat o acțiune amplă de „pedepsire” a îmbogățiților tranziției.
Subestimarea adversarului
„Știam că au declanșat «Operațiunea Energia», care viza marile companii din domeniul petrolier, dar nu m-am gândit niciodată că de data aceasta vor fi atât de radicali”, mărturisea la rândul lui Mihail Hodorkovski într-un interviu oferit cercetătoarei Catherine Belton în Germania, acolo unde se exilase după un deceniu de pușcărie în Rusia. De fapt, fostul student al Facultății de Chimie din Moscova devenise atât de bogat - deținea o avere de 7,6 miliarde de dolari în 2002 - și de influent, încât nu-l durea nici în cot de Putin. „Hodorkovski ajunsese să ia cina cu elitele de la Washington. Lansase o organizație filantropică, Rusia Deschisă, în al cărei consiliu de administrație au fost invitați Henry Kissinger și fostul ambasador american în Rusia. A trimis un tanc petrolier încărcat cu țiței în Texas - primul transport de petrol rusesc expediat vreodată direct spre țărmurile americane - și a început să facă lobby pentru construirea unei conducte, independent de statul rus, din portul Murmansk, în nordul extrem al Rusiei, până în SUA. Toate aceste acțiuni - aprecia Catherine Belton în lucrarea sa de referință: „Oamenii lui Putin. Cum a recuperat KGB-ul Rusia și apoi a atacat Occidentul” (Editura Litera, 2022) - au atras și mai mult atenția ofițerilor din KGB, plasându-l pe Hodorkovski în categoria dușmanilor Rusiei”. Picătura care a umplut paharul stârnind totodată războiul împotriva companiei Iukos a reprezentat-o propunerea făcută de Hodorkovski celorlalți baroni ai petrolului de a construi împreună conducte private de petrol. Or, conductele și accesul la ele constituiseră dintotdeauna apanajul statului rus și singura pârghie prin care îi mai putea ține în frâu pe parveniții tranziției.
Răscrucea
„Am aflat că un grup de oameni de la Kremlin și-a pus în gând să-mi ia compania - devoala Hodorkovski într-un dialog cu Catherine Belton, consumat la Moscova, în 2003. Aceștia vor să mai încerce o dată, vor să se convingă dacă marile companii pot fi sau nu mai eficiente sub controlul statului decât sub control privat. Putin își va respecta însă cuvântul, nu-mi fac nicio grijă. Până la urmă, suntem la o răscruce: țara ar putea merge fie în jos, pe drumul unei birocrații statale, ca Arabia Saudită, unde jumătate din buget se cheltuiește pe salariile funcționarilor statului, fie în sus, pe urma economiilor occidentale, unde există o productivitate crescută și societăți postindustriale cu sectoare de servicii în continuă dezvoltare”. Viziunea lui Mihail Hodorkovski nu s-a concretizat, iar Putin nu și-a respectat cuvântul. Și asta (și) pentru că patronul Iukos a început să investească fonduri masive în acțiuni filantropice prin care tinerii ruși, adunați în tabere anuale lângă Moscova, erau învățați principiile democrației. Apoi, și pentru că Hodorkovski a mai făcut o mișcare strategică, gândită să-l facă și mai puternic: Iukos a fuzionat cu Sibneft, compania lui Roman Abramovici, într-o acord ce valora 36 de miliarde de dolari, creând astfel al patrulea cel mai mare producător mondial de petrol și al doilea în privința zăcămintelor.
Un aranjament politic
Colac peste pupăză, imediat după conturarea acestei fuziuni istorice, Mihail și-a anunțat public ambițiile politice, specificând că va demisiona de la cârma Iukos când va împlini 45 de ani. Iar evenimentul urma să aibă loc în 2007, mai exact cu doar câteva luni înaintea alegerilor prezidențiale programate pentru 2008. „Părea că își semnalează intenția de a candida la președinție”, specula Catherine Belton în studiul citat anterior. De fapt, Hodorkovski se afla de vreme bună în discuții cu lideri ai parlamentului în vederea transformării Rusiei în republică parlamentară, mutare care ar fi anihilat ceea ce mulți critici considerau un defect major al sistemului politic rus: concentrarea exagerată a puterii în mâinile președintelui. „Sistemul, care practic îi permitea președintelui să conducă Rusia prin decrete, fusese gândit în favoarea șefului statului după confruntarea violentă a lui Elțîn cu Duma, din 1993. Orientarea către o republică parlamentară ar fi luat puterile executive din mâna președintelui și ar fi transferat autoritatea premierului, ales de parlament. Hodorkovski mi-a spus ulterior că aceste discuții avuseseră loc cu știința lui Putin și chiar cu acceptul lui”, consemna jurnalista de investigații Catherine Belton.
Controlul parlamentului
Mai mult - potrivit corespondentei Financial Times la Moscova în perioada 2007-2013 -, Hodorkovski susținea că discuțiile nu erau menite să reducă puterea lui Putin, ci să construiască un sistem politic mult mai echilibrat, după ce Vladimir avea să renunțe la funcție, în 2008, încheind cele două mandate care pe atunci reprezentau limita admisă de Constituție. Păreau niște calcule corecte, doar că mulți jucători din culise erau convinși că Hodorkovski nu făcea decât să joace rolul păpușarului, țintind postul de premier pentru sine. Când, în mai 2003, Hodorkovski și-a folosit influența pe care o exercita în parlamentul rus și a blocat eforturile Kremlinului de introducere a unor reforme fiscale în sectorul petrolier, reforme care vizau pentru prima oară restructurarea economiei rusești în așa mod încât să nu mai depindă atât de mult de exporturile de țiței și de prețurile acestor produse stabilite la scară mondială, Putin n-a mai avut nevoie de niciun impuls din culise. Și-a însărcinat pur și simplu oamenii să declanșeze asaltul asupra lui Hodorkovski prin acapararea companiei-fanion: Iukos.
Asasinate, acuzații, discreditări, arestări
Primul pas pentru dezmembrarea imperiului construit de Mihail Hodorkovski a fost executat de presa aservită Kremlinului. Aici s-a publicat un raport în care se specifica negru pe alb că patronul Iukos ar fi fost liderul unui periculos grup de oligarhi prooccidentali care căuta să submineze regimul prezidențial al lui Putin. Obiectivul lor ar fi fost - susținea raportul cu pricina - să-i cumpere pe majoritatea parlamentarilor și să transforme Rusia într-o republică parlamentară, în care președintele să nu mai dețină decât un rol onorific. Acțiunile întreprinse până atunci de Hodorkovski erau etichetate drept „antinaționale”. Marea „demascare” ataca și strategia oligarhilor de a-și proteja averile în zone offshore, departe de brațul legii ruse. „După ce au obținut privatizarea principalelor active ale economiei naționale - concluziona raportul incriminator - ei caută acum să privatizeze și puterea politică din Rusia”.
O prăbușire de două miliarde de dolari
Odată expus programul, mașinăria Kremlinului s-a pus în mișcare, procurorii orchestrând prima lovitură: ei au emis mandate de reținere și l-au arestat pe Aleksei Piciughin, șeful securității companiei Iukos. Nu întâmplător, chiar în ziua în care Hodorkovski își serba împlinirea a 40 de ani, legiuitorii l-au acuzat pe Piciughin de uciderea unui cuplu de tineri căsătoriți care - opinau oamenii legii - l-ar fi șantajat pe șeful securității de la Iukos. Caz complicat, în stilul gulerelor albe din KGB, care urmărea discreditarea principalilor pioni manevrați de Hodorkovski. O săptămână mai târziu, era încătușat și Platon Lebedev, președinte al grupului Menatep și om de încredere al lui Hodorkovski, sub acuzația de delapidare a 20% din acțiunile Apatit, gigantul îngrășămintelor chimice, una din primele mari întreprinderi de stat privatizate de grupul Manetep. În urma acestei acțiuni, într-o singură zi, capitalizarea de piață a companiei Iukos a scăzut cu două miliarde de dolari! Imediat, a fost deschis un alt dosar penal, legat de privatizarea unei alte mari companii din portofoliul lui Hodorkovski, VNK. Un alt director important a fost reținut.
Manevra americană
Războiul începuse. Și era abia la început. A urmat ancheta privind asasinarea, în iunie 1998, a primarului din Nefteiugansk, oraș petrolier siberian unde Iukos își avea cartierul general. Primarul, cu care Hodorkovski intrase în conflict după ce compania sa preluase câmpurile petrolifere din zonă, fusese împușcat în drum spre birou. S-a speculat că omorul ar fi fost executat de un subordonat zelos de-ai lui Hodorkovski. Reacția conducătorului Iukos n-a întârziat. Căutând protecția vechilor aliați occidentali, el a vândut o parte din acțiunile companiei Iukos-Sibneft colosului petrolier american Exxon Mobil, cea mai mare firmă în domeniul energetic din lume. Calculele lui Mihail - spera probabil ca Putin să se sperie de implicarea partenerilor americani și să ordone încetarea asaltului procurorilor asupra imperiului său - au fost însă greșite. Putin, alarmat de posibilitatea ca americanii să acceseze legal resursele energetice strategice ale Federației Ruse - a accelerat procesul de acaparare a companiei Iukos. Dar nu oricum.
Escala de la Novosibirsk
Când cota de piață a firmei început să se prăbușească din cauza raidurilor polițienești - sediile Iukos din Moscova erau măturate regulat de comandouri de soldați cu mitraliere în mâini și cagule pe față -, Putin s-a așezat la masa tratativelor cu acționarii importanți ai grupării Iukos, cu toți, inclusiv cu cei americani, în afară de Hodorkovski. După ce au bătut palma, consfințind trecerea companiei Iukos în posesia statului (și sub controlul strict al ofițerilor KGB), Putin a dispus arestarea oligarhului. Mihail Hodorkovski a fost reținut într-o sâmbătă, 25 octombrie 2003, pe un aeroport din Novosibirsk unde avionul privat al fostul proprietar de la Iukos aterizase pentru a realimenta nava cu combustibil. Escala l-a costat pe Mihail zece ani de pușcărie și pierderea imperiului său financiar. Doar Iukos-Sibneft valora în momentul preluării companiei de către stat 15 miliarde de dolari!
Momentul-cheie
Prețurile globale la petrol, în creștere rapidă - de la 12 dolari barilul, în 1998, la 28 de dolari barilul, în 2003, au contribuit nu doar la redresarea economiei Rusiei, ci și la achitarea datoriilor externe acumulate în era Elțîn și umplerea vistieriei Kremlinului. A fost momentul care i-a permis lui Putin să declanșeze operațiuni ample de control asupra marilor companii petroliere din Federație, inclusiv asupra companiei Iukos, pe care statul și siloviki KGB au preluat-o până la urmă integral.
20% din PIB-ul Rusiei a fost acoperit în 2003 doar din producția de petrol și gaze naturale
55% din toate veniturile Rusiei rezultate din exporturi au fost constituite în 2003 din vinderea țițeiului și a gazelor naturale
40% din totalul taxelor încasate de statul rus în 2003 au venit din domeniul petrolier
Potrivit unor estimări furnizate de Fondul Monetar Internațional, Rusia devenise în 2003 de cinci ori mai dependentă de prețurile mondiale ale petrolului decât fusese în timpul marii crize economice din 1998.
Știam că au declanșat «Operațiunea Energia», care viza marile companii din domeniul petrolier, dar nu m-am gândit niciodată că de data aceasta vor fi atât de radicali”, Mihail Hodorkovski, fost patron al companiei Iukos
15 miliarde de dolari valorau acțiunile companiei Iukos-Sibneft în momentul în care firma a fost confiscată de statul rus