Jurnalul.ro Timp liber Media Al patrulea angajat al TVR depistat cu coronavirus

Al patrulea angajat al TVR depistat cu coronavirus

Încă un angajat al televiziunii publice, al patrulea, a fost depistat cu SARS-CoV-2, informează TVR, într-un comunicat transmis joi.

„Vă informăm că încă o persoană din Televiziunea Publică a fost depistată pozitiv la testul COVID-19

Potrivit procedurilor, a fost anunţat medicul de familie şi Cabinetul Medical al instituţiei care au luat măsurile necesare în acest caz.

Facem precizarea că acesta și cele anterior depistate pozitiv sunt cazuri fără legătură unele cu celelalte. Este doar o evoluție normală în condițiile unei transmisii comunitare extinse. 

Reamintim regulile de protecţie ce trebuie respectate de angajaţii TVR:

 

    Purtaţi mască facială, având acoperite atât gura cât şi nasul. Masca se schimbă la 4 ore sau când se umezeşte;

    Păstraţi o distanţă de cel puţin 1,5 - 2 metri între dumneavoastră şi ceilalţi colegi;

    Nu staţi în grupuri mai mari de 3-4 persoane.

    Nu vă atingeţi faţa, gura şi nasul cu mâinile neigienizate;

    Respectaţi cu stricteţe igiena personală (spălatul pe mâini cu apă şi săpun, pentru cel puţin 20 de secunde);

    Măsurarea temperaturii este obligatorie la intrarea în instituţie;

    Anunţaţi telefonic Cabinetul Medical SRTv şi medicul de familie apariţia oricărui simptom de boală (creşterea temperaturii peste 37,3, frison, astenie, tuse uscată, pierderea bruscă a gustului şi mirosului);”, se precizează în comunicatul TVR.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri