Jurnalul.ro Ştiri Externe Alain Delon și-a organizat funeraliile încă din 2018. Cum dorea să fie înmormântat

Alain Delon și-a organizat funeraliile încă din 2018. Cum dorea să fie înmormântat

Actorul francez Alain Delon a început să îşi "organizeze" propria înmormântare încă din anul 2018 şi dorea să fie înhumat pe domeniul său din Douchy, în apropiere de mormintele câinilor lui, potrivit site-ului programme-tv.net.

La acea vreme, Alain Delon locuia singur într-o vilă aflată pe proprietatea sa impresionantă din Douchy, o comună din departamentul Loiret, aflat în centrul Franţei. Starul francez a organizat o vizită ghidată a domeniului său de 55 de hectare, ce a inclus şi opriri într-o capelă şi în cimitirul aflat pe proprietatea sa, unde au fost înmormântaţi "50 de câini, fraţi şi surori", potrivit declaraţiilor sale.

"Acesta va fi locul de veci al lui Alain Delon, în apropiere de ei, atunci când moartea va veni", se afirma într-un articol publicat de revista Paris Match în anul 2018, care a publicat pe coperta celui mai recent număr al său o fotografie a celebrului actor.

Aşa cum a dezvăluit deja pentru revista Doggy, Alain Delon îşi înhumează începând din 1975 toate animalele de companie în cimitirul amenajat pe proprietatea sa impresionantă din Douchy. "Dacă unii dintre câini au trăit în cuplu, îi înmormântez împreună. Toată viaţa mea este aici, în aceste morminte. Vreau să fiu înmormântat în mijlocul animalelor mele", a declarat Alain Delon.

De altfel, celebrul actor a făcut demersurile pentru ca acest lucru să fie posibil. "Am obţinut autorizaţia pentru a fi înmormântat în capela mea, în mijlocul câinilor mei", declara starul de cinema pentru Le Parisien, în urmă cu câţiva ani.

Actorul a dezvăluit că a fost extrem de afectat de moartea unuia dintre animalele sale de companie - Gala, o femelă din rasa doberman. "Ea se află mereu în gândurile mele, în inima mea şi în amintirile mele. Într-o zi, am certat-o pentru ceva, am văzut-o că mă privea şi că plângea. Asta m-a bulversat". În prezent, starul de cinema este însoţit în reşedinţa lui de un ciobănesc belgian malinois în vârstă de trei ani. "Îl cheamă Loubo. Îmi lipseşte atunci când nu sunt cu el. Am avut 50 de câini în viaţa mea, dar cu acesta am o relaţie specială. Mă enervează că nu vrea să urce scara interioară şi, dintr-o dată, am văzut că nu pot să dorm fără el, dar asta se va rezolva. Are caracter, nu iubeşte pe toată lumea", a dezvăluit Alain Delon.

Într-o perioadă în care artistul se gândea tot mai mult la moarte, Alain Delon spunea că nu doreşte ca Loubo să îi supravieţuiască. "Dacă voi muri înaintea lui, îi voi cere veterinarului să plecăm împreună. Îi va face o injecţie, pentru ca el să moară în braţele mele".

Deşi pare o decizie foarte dură, celebrul actor spunea că o astfel de moarte ar fi mai bună pentru Loubo: "Prefer să moară aşa, decât să ştiu că va muri culcat pe mormântul meu din cauza suferinţei cauzate de despărţirea noastră".

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Subiecte în articol: alain delon funeralii inmormantat caini
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri