Jurnalul.ro Ştiri Observator Alarmant! Schimbările climatice expun generaţiile viitoare la afecţiuni de-a lungul vieţii

Alarmant! Schimbările climatice expun generaţiile viitoare la afecţiuni de-a lungul vieţii

Un copil născut în prezent se confruntă cu multiple probleme de sănătate de-a lungul vieţii din cauza schimbărilor climatice - crescând într-o lume cu riscuri de penurie alimentară, boli infecţioase, inundaţii şi căldură extremă, potrivit unui studiu publicat în revista medicală The Lancet, relatează Reuters.


Schimbările climatice afectează deja sănătatea oamenilor prin creşterea numărului de fenomene meteorologice extreme şi exacerbarea poluării aerului, potrivit acestui studiu care trage un semnal de alarmă că, în cazul în care nu se vor lua măsuri, impactul acestora ar putea împovăra o întreagă generaţie cu boli de-a lungul vieţii.

"Copiii sunt deosebit de vulnerabili la riscurile pentru sănătate ale unui climat în schimbare. Corpurile şi sistemele lor imunitare sunt încă în curs de dezvoltare, făcându-i mai vulnerabili la boli şi la poluanţii mediului", a declarat Nick Watts, care a condus studiul The Lancet Countdown on Health and Climate Change, la care au participat 120 de experţi din 35 de instituţii, între care Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), Banca Mondială, Universitatea College London şi Universitatea Tsinghua din China.

El a avertizat că problemele de sănătate din copilărie sunt "persistente şi omniprezente" şi au consecinţe pe toată durata vieţii.

"Fără acţiuni imediate din partea tuturor ţărilor pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră, creşterea bunăstării şi speranţa de viaţă vor fi compromise, iar schimbările climatice vor ajunge să definească sănătatea unei întregi generaţii", a declarat el în cadrul unei conferinţe de presă la Londra.

Astfel, introducerea de politici pentru limitarea emisiilor şi a încălzirii globale ar conduce la un rezultat diferit, au spus echipele de cercetare. Într-un astfel de scenariu, un copil născut în prezent, ar fi martorul renunţării la cărbune în Marea Britanie, de exemplu, până la împlinirea vârstei de 6 ani, şi la zero emisii la nivel mondial până la vârsta de 31 de ani.AGERPRES

Subiecte în articol: schimbari climatice afectiuni
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri