Jurnalul.ro Cultură Teatru Albă ca Zăpada revine la Sibiu, după 20 de ani

Albă ca Zăpada revine la Sibiu, după 20 de ani

de Magdalena Popa Buluc    |   

Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu prezintă joi, 24 decembrie, de la ora 19:00, premiera spectacolului „Albă ca Zăpada și cei șapte pitici” după Frații Grimm. Spectacolul va fi prezentat, de asemenea, în reluare, vineri, 25 decembrie, de la ora 11:00. Ambele difuzări vor fi disponibile gratuit, în regim de live-streaming, pe pagina de Facebook a Teatrului Gong.

„Titlul acesta nu a mai fost prezentat pe scena noastră de aproape 20 de ani. Prima montare a acestei povești a avut loc în 1985, după dramatizarea și în regia lui Kovács Ildikó, unul dintre cele mai sonore nume din regia românească la sfârșit de secol XX, într-un decor creat de Febus Viorel Ștefănescu. Astăzi, la mai bine de 35 de ani de la premieră, spectacolul este reluat sub coordonarea scenică a actorului Dan Hândoreanu, pentru a aduce un omagiu primilor creatori care au montat această poveste la Sibiu: Kovács Ildikó și Febus Viorel Ștefănescu. Bucuria e cu atât mai mare, cu cât reușim să prezentăm spectacolul ca un cadou de Moș Crăciun tuturor copiilor din România, și nu numai”, a declarat Adrian Tibu, managerul Teatrului pentru Copiii și Tineret din Sibiu.

Actorii Mihaela Grigoraș, Monica Baldea și Dan Hândoreanu se întorc pe scena Teatrului „Gong” pentru a recrea povestea copilăriei fiecăruia dintre noi. Farmecul poveștii prințesei cu păr negru, buze roșii și fața albă ca zăpada deschide o fereastră spre un imagina fabulos, într-o montare cu actori la vedere, ce surprinde prin bogăția tehnicilor de animație. Dintre toate prințesele Fraților Grimm, Albă ca Zăpada este întruchiparea inocenței, are o inimă blândă, este capabilă să ierte toate nedreptățile ce îi sunt făcute de Regina cea Rea, iar cu ajutorul iubirii din partea frumosului Prinț reușește să rupă blestemul și să își salveze viața și regatul. Spectacolul de la Sibiu are o durată de 55 de minute și este recomandat copiilor cu vârsta peste 5 ani. Acest program special de Crăciun este prezentat în parteneriat cu Conceptual Lab by Theo Nissim.

 

ALBĂ CA ZĂPĂDA ȘI CEI ȘAPTE PITICI

după Frații Grimm, in memoriam Kovács Ildikó și Febus Viorel Ștefănescu

un spectacol de și cu Monica Baldea, Mihaela Grigoraș și Dan Hândoreanu

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri