Jurnalul.ro Ştiri Politică ALDE îl exclude pe Romeo Rasdan, după ce acesta a agresat un bărbat

ALDE îl exclude pe Romeo Rasdan, după ce acesta a agresat un bărbat

Conducerea ALDE a solicitat sâmbătă filialei Ilfov excluderea din partid a lui Romeo Rasdan, după ce în presă au apărut imagini cu acesta agresând un adolescent. 

Potrivit unui comunicat remis AGERPRES de ALDE, gestul lui Romeo Rasdan, consilier local în Chiajna, "este unul impardonabil", iar acesta va suporta "consecinţele legale care decurg în urma comportamentului său necontrolat". 

"ALDE nu agreează un asemenea comportament violent şi total neadecvat din partea reprezentanţilor săi. În consecinţă, ALDE se delimitează de gestul brutal al domnului Rasdan. Conducerea ALDE a solicitat filialei ALDE Ilfov excluderea din partid a domnului Romeo Rasdan şi retragerea sprijinului politic, precum şi schimbarea acestuia din calitatea de consilier local", se arată în comunicat. 

Romeo Rasdan a fost filmat în timp ce lovea un adolescent pentru a-l convinge să renunţe la garanţia de 300 de euro percepută de proprietarul unui apartament la închiriere. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri