Social-democratul Dumitru Spiţă a câştigat duminică, după balotaj, alegerile pentru funcţia de primar al comunei buzoiene Vâlcelele în faţa contracandidatului de la UNPR, Liviu Bărăgan.
În primul tur de scrutin, pe 5 iunie, cei doi au obţinut acelaşi număr de voturi, 394.
"Candidatul PSD a câştigat la o diferenţă de 67 de voturi, prezenţa la vot a fost una de excepţie, de 88,6 la sută", a declarat, pentru AGERPRES, Marian Oprea de la Biroul Electoral de Circumscripţie Judeţean Buzău.
În urma acestui rezultat, PSD totalizează la nivel de judeţ 77 de primării, PNL - opt, PSRO - una iar un edil este independent.