Un astfel de rezultat ar putea arunca țara într-un parlament haotic, care ar afecta grav autoritatea președintelui Emmanuel Macron. În egală măsură, dacă naționaliștii și euroscepticii din Rassemblement National ar obține o majoritate, președintele pro-business și pro-european s-ar putea vedea forțat să intre într-o „coabitare” dificilă.
Rassemblement National al lui Marine Le Pen a obținut victorii istorice în primul tur al scrutinului de duminica trecută, ridicând spectrul primului guvern de extremă-dreapta din Franța de la cel de-al Doilea Război Mondial.
Dar după ce partidele de centru și de stânga și-au unit forțele în ultima săptămână în încercarea de a forma o baricadă anti-RN, speranțele lui Le Pen ca RN să obțină majoritatea absolută în Adunarea Națională cu 577 de locuri par mai puțin sigure.
Sondajele sugerează că RN va deveni forța legislativă dominantă, dar nu va atinge majoritatea de 289 de locuri pe care Le Pen și protejatul său, Jordan Bardella, în vârstă de 28 de ani, consideră că le-ar permite să preia funcția de prim-ministru și să tragă Franța puternic spre dreapta.
Secțiile de votare se deschid la ora 8 a.m. (06:00 GMT) și se închid la ora 18 p.m. în orașe și orașe mici și la ora 20 p.m. (18:00 GMT) în orașele mari, proiecțiile inițiale fiind așteptate în momentul încheierii votării, pe baza numărătorii parțiale de la un eșantion de secții de votare.
O mare parte din rezultat va depinde de cum cor alege votanții, dacă vor urma apelurile principalelor alianțe anti-RN de a bloca extrema dreaptă să ajungă la putere sau de a sprijini candidații de extremă dreaptă.
Raphael Glucksmann, un membru al Parlamentului European care a condus partidul de stânga al Franței la scrutinul european de luna trecută, a declarat că vede confruntarea de duminică ca pe un simplu referendum pentru a stabili dacă „familia Le Pen preia conducerea acestei țări”.
Chiar dacă RN nu reușește, se pare că va obține mai mult decât dublul celor 89 de locuri pe care le-a câștigat la scrutinul legislativ din 2022 și va deveni jucătorul dominant într-un parlament nesupus, care va face Franța greu de guvernat.
Un astfel de rezultat ar risca o paralizie politică până când mandatul lui Macron se va încheia în 2027, când Le Pen este așteptată să își lanseze a patra candidatură pentru funcția de conducere a Franței.
(sursa: Mediafax)