Jurnalul.ro Ştiri Politică Alegeri Parlamentare 2024. Angajaţii MAI au preluat în pază secţiile de vot; le vor preda duminică dimineaţa, cu sigiliile intacte

Alegeri Parlamentare 2024. Angajaţii MAI au preluat în pază secţiile de vot; le vor preda duminică dimineaţa, cu sigiliile intacte

de Redacția Jurnalul    |   

Angajaţii Ministerului Afacerilor Interne au preluat în pază, sâmbătă seara, secţiile de vot, urmând să le predea preşedinţilor birourilor electorale ale secţiilor de votare, duminică dimineaţa, la ora 6,00, cu sigiliile intacte, a anunţat într-o declaraţie de presă purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajboj.

"Activitatea de asigurare a protecţiei transporturilor buletinelor de vot şi a celorlalte materiale electorale de la locurile de depozitare către secţiile de vot s-a încheiat fără probleme. Totodată, angajaţii MAI au preluat în pază secţiile de vot pentru această noapte, urmând să le predea preşedinţilor birourilor electorale ale secţiilor de votare, mâine dimineaţă, la ora 6,00, cu sigiliile intacte", a precizat purtătorul de cuvânt al MAI.

Cele aproape 19.000 de secţii de votare organizate în ţară se deschis duminică, la ora 7,00.

Peste 18 milioane de alegători sunt aşteptaţi să decidă componenţa noului Legislativ pentru următorii patru ani. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri