Lumea vrea să fugă cu toată viteza de pandemie și din criza economică produsă de aceasta. Dar pandemia Covid-19 și impactul economic al acesteia pun în continuare serioase piedici redresării globale. „Nu suntem în măsură să mergem înainte corect - este ca și cum am merge cu pietre în pantofi!” spunea recent directorul general al FMI, Kristalina Georgieva, într-un discurs care subliniază provocările viitoare.
Redeschiderea economiei globale după un lockdown distrugător a făcut ca 2021 să înceapă sub semnul „marilor speranțe” cu privire la redresare și recuperare economică. Însă creșterea ar putea dezamăgi, incertitudinea rămâne acută, iar șocurile legate de climă ar putea fi mai frecvente și mai severe decât ne-am aștepta. Și iată că trimestrul patru al anului vine cu temeri suplimentare: se aprofundează divergențele dintre marile puteri economice, crește substanțial nivelul de îndatorare, se adâncește criza inflaționistă. Aceste noi obstacole și riscuri aduc un val de temperare a optimismului economic, analiștii așteptându-se mai curând la o moderare a creșterii globale. Pandemia este încă factorul perturbator al multor societăți și economii, acolo unde se impun acțiuni politice puternice pentru a face un efort mai mare de vaccinare a lumii și de calibrare a politicilor publice în funcție de circumstanțele fiecărei țări în parte. Redresarea economică a alimentat o accelerare rapidă a inflației în acest an, mai ales în economiile de piață avansate și emergente, determinată de cererea fermă, lipsa de aprovizionare și creșterea rapidă a prețurilor la materiile prime.
Marea provocare la nivel global acum este redistribuția resurselor financiare către locul în care nevoia (a se citi „sărăcia”) este cea mai mare. La nivel global, una dintre cele mai semnificative măsuri introduse de Fondul Monetar Internațional ca răspuns la pandemie a fost recenta alocare istorică a drepturilor speciale de tragere (DST), echivalentă cu 650 de miliarde de dolari, alocare ce a sporit lichiditatea și rezervele din întreaga lume. Aproximativ 275 miliarde de dolari au fost direcționate către țările emergente și în curs de dezvoltare, iar țările cu venituri mici au primit aproximativ 21 de miliarde de dolari, echivalentul a 6% din PIB în unele cazuri. Dar construirea consensului cu privire la redistribuirea alocărilor financiare nu este niciodată ușoară, dimpotrivă, cere mult timp. Problema este sesizată și la nivel european, acolo unde sumele imense destinate redresării economice pot cădea ușor pradă unor cercuri viciate de interese meschine și de corupție.
Recent, coordonatorul economic al grupului Renew Europe, Luis Garicano, arăta că planul de recuperare post-pandemică a Uniunii Europene prezintă un risc major. Pentru prima dată și după intense negocieri, UE s-a arătat de acord să emită datorii comune pentru a finanța Facilitatea de Redresare și Reziliență, un fond comun care va acorda subvenții și împrumuturi statelor membre UE pentru ecologizarea economiei, digitalizarea administrațiilor publice și reforma economiilor lente ale blocului comunitar. Dar, spune Garicano, aceste fonduri europene de recuperare riscă „să fie sifonate prin scheme frauduloase”. Iar situația pare și mai gravă dacă ne gândim la faptul că UE este pe cale să realizeze cea mai mare construcție bugetară din istoria sa, care va atrage după sine și faptul că riscul de fraudă nu a fost niciodată mai mare.
Pandemia a adâncit sărăcia, discrepanțele dintre societăți și divergențele dintre finanțatori și finanțați. Iar guvernele se confruntă cu multe întrebări și probleme cu privire la nevoile lor crescute de consum, dar și la nevoile lor de finanțare. Pe pista redresării economice cursa este inegală: unii merg chiar cu pietre în pantofi, alții aleargă cu picioarele legate.