UPDATE 2 - Starea copilului adus de la Bacău, după ce s-a constatat că suferă de sindrom hemolitic, este relativ bună, a declarat sâmbătă dr. Cătălina Ionescu, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Pediatrie "Sf. Maria" din Iaşi.
Potrivit medicului, copilul de un an şi trei luni este internat la Secţia de Terapie Intensivă.
"Analizele efectuate nu au indicat valori crescute ale ureei şi creatininei, aşa că nu putem spune că e sindrom hemolitic uremic, ci doar sindrom hemolitic. Analizele sunt şi vor fi repetate periodic. În prezent, starea pacientului este relativ bună", a precizat, pentru AGERPRES, dr. Cătălina Ionescu, purtătorul de cuvânt al Spitalului "Sf. Maria" din Iaşi.
Conform acesteia, copilul urmează să fie mutat la Clinica de Nefrologie a spitalului, sub strictă supraveghere medicală.
Dr. Cătălina Ionescu a spus că acest copil a fost adus la spital din cauza episoadelor de boală diareică acută. (Agerpres.ro)
Sâmbătă la prânz însă, Institutul de Sănătate Publică a anunțat că diagnosticul nu se confirmă. - See more at: http://www.b365.ro/inca-un-copil-cu-sindrom-hemolitic-uremic-depistat-la-bacau_245393.html#sthash.e95q9etV.dpuf
Știrea inițială - Un copil din Bacău care a fost diagnosticat cu sindrom hemolitic uremic a fost transferat, în cursul serii de vineri, de la Spitalul Judeţean Bacău la Spitalul de Pediatrie din Iaşi, informează un comunicat de presă al Ministerului Sănătăţii remis AGERPRES.
''În această seară, Direcţia de Sănătate Publică Bacău a informat Ministerul Sănătăţii şi Centrul National de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile de la INSP, conform ordinului ministrului Sănătăţii de raportare zilnică a cazurilor de boală diareică gravă şi sindrom hemolitic uremic, cu privire la apariţia în ziua de vineri a unui caz de sindrom hemolitic uremic (SHU) la Spitalul Judeţean din Bacău, copilul fiind ulterior transferat la Spitalul de Pediatrie din Iaşi. Este vorba de un copil de 1 an din oraşul Bacău, care s-a internat în data de 19 februarie (vineri) la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău şi care a fost transferat, în aceeaşi zi, la Spitalul de Pediatrie din Iaşi în cadrul secţiei de nefrologie'', se precizează în comunicat.
Potrivit DSP Bacău, copilul a manifestat boala diareică acută cu debut în data de 4 februarie, pentru care a primit tratament antibiotic timp de 3 zile în regim ambulatoriu cu o evoluţie favorabilă, dar cu înrăutăţire a stării de sănătate în data de 18 februarie.
''Potrivit recomandărilor Ministerului Sănătăţii, DSP Bacău a început investigaţia epidemiologică efectuând inclusiv anchetă alimentară. Copilul a ajuns la Spitalul de Pediatrie Iaşi cu aproximaţie la ora 20,00, urmând sa fie recoltate probe pentru a se stabili clar cauza apariţiei sindromului. Ministerul Sănătăţii recomandă populaţiei să asculte recomandările medicilor cu privire la respectarea regulilor de igienă în această perioadă'', se spune în comunicat.
Sursa - Agerpres