Jurnalul.ro Ştiri Vremea Alertă imediată de vijelii, ploi torențiale şi grindină. De mâine se întorc și ninsorile

Alertă imediată de vijelii, ploi torențiale şi grindină. De mâine se întorc și ninsorile

de Redacția Jurnalul    |   

Banat, sudul Crișanei, Transilvania și în zonele montane intră, marți, sub o avertizare Cod de vijelii, cu ploi torenţiale, grindină şi descărcări electrice. De altfel, vremea se va strica în toată țara, iar la munte va ninge.

ANM a emis, marți, o informare meteo, în vigoare de marți, ora 14.00, până joi, ora 20.00.

Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică, la început în regiunile vestice și centrale, apoi și în rest. Aceasta se va manifesta prin averse, trecător descărcări electrice și izolat grindină și vijelii, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi local de 15...20 l/mp și izolat de 30...40 l/mp.

Vântul va avea local și temporar intensificări, marți (16 aprilie) în toate zonele, iar miercuri (17 aprilie) cu precădere în sud-est, cu viteze în general între 45 și 55 km/h, iar pe crestele montane de peste 70 km/h.

Vremea se va răci semnificativ, iar de miercuri după-amiază (17 aprilie), la altitudini de peste 1500 m precipitațiile se vor transforma în lapoviță și ninsoare.

Totodată, meteorologii au emis și o avertizare Cod galben de marți, ora 15.00, până miercuri, ora 15.00, pentru Banat, sudul Crișanei, Transilvania și în zonele montane.

Local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse și cu caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu rafale de 55...70 km/h, izolat vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 20...25 l/mp și izolat de peste 40 l/mp.

(sursa: Mediafax)

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri