Jurnalul.ro Ştiri Externe Explozii în serie în Thailanda: patru morți, zeci de răniți, între care și turiști străini

Explozii în serie în Thailanda: patru morți, zeci de răniți, între care și turiști străini

Cel puțin patru persoane au fost ucise, iar alte câteva zeci - rănite, între care nouă turiști străini, în exploziile mai multor bombe joi seara și vineri dimineața în Thailanda, în special în stațiunea balneară turistică Hua Hin, potrivit unui nou bilanț comunicat de autorități, relatează AFP.

Ultimele două victime sunt rezultatul unei noi duble explozii, produse vineri dimineața, una la Hua Hin, cealaltă în orașul Surat Thani, 400 km mai la sud, au precizat autoritățile.

La Surat Thani, "bomba a ucis o angajată municipală", a explicat pentru AFP guvernatorul provinciei, estimând că atacul ar avea legătură cu cele din Hua Hin.

În ajun, două persoane fuseseră ucise: un thailandez, în explozia unei bombe într-o piață din Trang, oraș din sudul țării, și o vânzătoare ambulantă, de asemenea thailandeză, într-o primă dublă explozie la Hua Hin, una din cele mai prestigioase și mai scumpe stațiuni din Thailanda. Tot aici au fost rănite și 21 de persoane, între care nouă turiști străini.

Dintre cei nouă străini răniți, doi olandezi aveau răni ușoare, în timp ce doi germani, răniți la picioare, și un italian, rănit la spate, au avut nevoie de intervenții chirurgicale.
 

Cele două bombe de la Hua Hin explodaseră la un interval de 30 de minute și la o distanță de 50 de metri una de alta într-o zonă apropiată de plajă, unde se află numeroase baruri și restaurante frecventate de turiști. "Ele fuseseră disimulate în ghivecele unor plante de pe trotuar și au fost activate prin telefon, fiind destinate să ucidă", a explicat pentru AFP Sutthipong Klai-udom, șeful administrației locale.

O dublă explozie s-a produs de asemenea vineri dimineața la Phuket, stațiune balneară din sudul Thailandei, rănind ușor o persoană.
 

Șeful huntei militare thailandeze a denunțat o voință a atacatorilor de a "semăna haosul", vineri, după această serie de explozii, care nu au fost deocamdată revendicate. "Bombele sunt destinate să semene haosul", a declarat generalul Prayut Chan-O-Cha, venit la putere printr-o lovitură de stat în 2014, într-o primă reacție publică.

În absența revendicărilor, cum este adesea cazul în Thailanda, șeful poliției locale, Sitthichai Srisopacharoenrat, a declarat că toate pistele sunt explorate de anchetatori.

Conflictele comerciale și politice se reglementează frecvent în Thailanda prin aruncări de grenade și alte dispozitive explozive.

Situată la peste 200 km la sud de Bangkok, Hua Hin este o stațiune balneară foarte căutată de turiști străini, dar și de thailandezi. Aceștia plecaseră în număr mare joi seara spre stațiunile balneare, în acest debut de weekend festiv, vineri urmând să fie aniversată regina Thailandei. Hua Hin este și reședința de vară a familiei regale.

Ultimul atentat de amploare în Thailanda datează din august 2015, când 20 de persoane, între care numeroși turiști chinezi, au fost uciși în explozia unei bombe în centrul capitalei Bangkok. Atacul nu a fost revendicat niciodată.

Din 2004, acțiunile unei mișcări separatiste pentru crearea unui stat independent în trei provincii din sudul Thailandei, cu populație majoritar musulmană, au dus la moartea a 6.200 de persoane și rănirea altor 11.000. Această insurecție nu pare să aibă nicio legătură cu terorismul internațional până în prezent, susțin oficiali thailandezi.

www.agerpres.ro

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri